1 C
București
vineri, 23 ianuarie 2026
AcasăInternaționalTyler Robinson, suspectul asasinării lui Charlie Kirk, ar putea primi pedeapsa cu...

Tyler Robinson, suspectul asasinării lui Charlie Kirk, ar putea primi pedeapsa cu moartea

Tyler Robinson, presupusul ucigaș al influencerului conservator american Charlie Kirk, a fost inculpat pentru asasinat, a anunțat marți procurorul local Jeffrey Gray, precizând că va solicita pedeapsa cu moartea, relatează AFP, potrivit MSNBC.

Tyler Robinson, în vârstă de 22 de ani, și-a justificat acțiunea față de apropiații săi prin ‘ura’ vehiculată, potrivit lui, de Charlie Kirk , a declarat procurorul comitatului Utah într-o conferință de presă.

Tyler Robinson este vizat de șapte capete de acuzare, între care cel de asasinat, ‘pentru că a cauzat intenționat sau cu bună știință moartea lui Charlie Kirk în circumstanțe care au antrenat un risc mare de moarte pentru alte persoane’, a menționat procurorul.

Cele două principale capete de acuzare sunt însoțite de circumstanțe agravante ‘deoarece acuzatul l-a fi luat ca țintă pe Charlie Kirk din cauza expresiei sale politice, știind că erau prezenți copii care vor asista la omucidere’, a precizat el.

‘În urma acestei conferințe de presă, îmi voi declara oficial intenția de a solicita pedeapsa cu moartea’, a adăugat procurorul, explicând ca Tyler Robinson va rămâne, prin urmare, în arest, fără posibilitatea de eliberare pe cauțiune.

Charlie Kirk, în vârstă de 31 de ani, un susținător proeminent al președintelui american Donald Trump, a fost împușcat miercuri în gât în timp ce vorbea la un eveniment în aer liber la Universitatea Utah Valley din Orem și a murit ulterior din cauza rănilor.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Studiu Google: Modele AI din China au început să gândească singure

Două modele avansate de inteligență artificială, dezvoltate de DeepSeek și Alibaba Cloud, au demonstrat capacități de raționament autonom, potrivit unui studiu realizat de Google.Cercetarea...

Analiză: „Consiliul pentru Pace” al lui Trump își extinde ambițiile. De la Gaza la o posibilă alternativă globală

La patru luni de la anunț, ideea unui Consiliu pentru Pace asociat lui Donald Trump nu mai pare un proiect limitat exclusiv la viitorul...

Florinel Coman e de neoprit! Ar putea fi surpriza lui Mircea Lucescu pentru barajul cu Turcia

Atacantul român a înscris din nou pentru Al-Gharafa și prinde încredere înaintea convocărilor pentru națională.Florinel Coman (27 de ani) traversează una dintre cele mai...
Ultima oră
Pe aceeași temă