16.6 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăȘtirile zileiTVR solicită ZDF să prezinte corect ştirea despre unirea Transilvaniei cu România

TVR solicită ZDF să prezinte corect ştirea despre unirea Transilvaniei cu România

Informaţia, preluată de la Deutsche Presse Agentur, a fost difuzată de televiziunea germană, chiar de Ziua Naţională a României, sub titlul “Anexarea Transilvaniei – România sărbătoreşte aniversarea de 100 de ani”.

În scrisoare, PDG al TVR arată că ştirea, difuzată de agenţia de presă germană şi preluată, fără verificare, de către ZDF este tendenţioasă, aducând prejudicii imaginii României şi demonstrând necunoaşterea totală a istoriei României şi Europei.

Potrivit documentului, preşedintele-director general al TVR solicită prezentarea corectă a momentului istoric de la 1 decembrie 1918, şi a ştirii care, prin modul în care a fost redactată, contravine misiunii publice a ZDF.

“Mă adresez dumneavoastră, ca de la un post public de televiziune la altul şi ca de la un membru EBU la alt membru EBU şi care, în virtutea apartenenţei la această organizaţie, ar trebui să împărtăşească aceleaşi valori şi să aibă aceeaşi misiune publică, atât în România, cât şi în Germania, respectiv să informeze corect publicul”, argumentează Doina Gradea, în adresa către directorul general ZDF.

Scrisoarea a fost transmisă, spre informare, şi conducerii European Broadcasting Union (EBU), Tony Hall, preşedinte EBU şi Noel Curran, director general EBU.

 

Cele mai citite

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim pe Otopeni. Cum va fi împărțită

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în această seara de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi...

VIDEO. Marco Reus părăsește echipa unde a petrecut 12 ani

Marco Reus, în vârstă de 34 de ani, se pregătește să părăsească Borussia Dortmund la finalul acestui sezon, după o colaborare de 12 ani...

Un bărbat s-a aruncat în fața trenului în Sâmbăta Mare

Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat, astăzi, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie...
Ultima oră
Pe aceeași temă