24.2 C
București
joi, 23 iulie 2026
AcasăInternaționalTurcia: Erdogan anunță că alegerile vor avea loc pe 14 mai

Turcia: Erdogan anunță că alegerile vor avea loc pe 14 mai

Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a anunțat data de 14 mai pentru următoarele alegeri parlamentare și prezidențiale, confirmând că alegătorii turci se vor prezenta la urne cu o lună mai devreme decât a anunțat anterior.

Anunțul a fost făcut sâmbătă, în timpul unei conferințe pentru tineret în provincia nord-vestică Bursa, notează euronews.com.

Într-o înregistrare video a evenimentului publicată duminică, Erdogan – care dorește să fie reales – poate fi auzit spunând: „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că putem să ne împărtășim calea cu voi, tinerii noștri valoroși, care veți vota pentru prima dată la alegerile care vor avea loc pe 14 mai”.

Erdogan a făcut prima aluzie la organizarea alegerilor pe 14 mai săptămâna trecută, dar a declarat duminică că va face apelul oficial la 10 martie, după care Consiliul Electoral Suprem al Turciei va pregăti alegerile.

Erdogan, în vârstă de 68 de ani, este în funcție din 2003 – mai întâi ca prim-ministru și apoi, din 2014, ca președinte -, dar în acest an se așteaptă ca el să se confrunte cu alegeri dificile și strânse, în timp ce țara se luptă cu o inflație în creștere și o economie tulbure.

Nu este încă clar cine va candida oficial împotriva sa, dar sondajele de opinie arată că Erdogan este în urmă în fața unor potențiali adversari.

În cazul în care niciun candidat nu obține mai mult de 50% din voturi, va avea loc un al doilea tur de scrutin pe 28 mai.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Alex este editor de știri generale, cu experiență în redactarea și verificarea informațiilor din actualitate. Scrie articole clare și bine documentate despre evenimente interne și internaționale, economie, politică sau lifestyle.
Cele mai citite

Doliu în fotbalul românesc și ghanez! George Blay s-a stins la doar 45 de ani

Fostul fundaș al lui Dinamo și al Unirii Urziceni, George Blay, a murit la vârsta de 45 de ani.George Blay, fostul fundaș dreapta al...

Sorin Grindeanu: PSD a discutat cu AUR despre susținerea Guvernului Veștea, iar unii parlamentari ar fi promis votul

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că au existat discuții între PSD și AUR privind susținerea Guvernului Veștea și că unii parlamentari ai formațiunii...

Nicușor Dan o primește la Cotroceni pe președinta Indiei, Droupadi Murmu, în prima vizită de stat după două decenii

Președintele Nicușor Dan o va primi joi, la Palatul Cotroceni, pe președinta Republicii India, Droupadi Murmu, aflată într-o vizită de stat în România până...
Ultima oră
Pe aceeași temă