33.8 C
București
sâmbătă, 18 iulie 2026
AcasăSocialEvenimentTrenuri suplimentare spre litoral în minivacanța de 1 Mai. CFR Călători anunță...

Trenuri suplimentare spre litoral în minivacanța de 1 Mai. CFR Călători anunță extinderea programului de transport

În contextul minivacanței de 1 Mai, perioadă în care litoralul rămâne una dintre cele mai căutate destinații de către români, CFR Călători a decis să suplimenteze numărul de trenuri care vor circula către și dinspre Marea Neagră. Măsura va fi aplicată în intervalul 25/26 aprilie – 4/5 mai 2025, potrivit unui anunț oficial al companiei.

CFR Călători suplimentează numărul de trenuri în minivacanța de 1 Mai, spre litoral

Pe lângă garniturile deja existente în graficul obișnuit, vor fi introduse curse directe suplimentare din mai multe orașe importante, precum București Nord, Suceava, Iași, Buzău și Oradea, cu destinația Constanța și stațiunile din sudul litoralului, inclusiv Mangalia.

De asemenea, datorită graficului cadențat de circulație dintre București și Constanța – cu trenuri programate la intervale de 1-2 ore – și pasagerii din alte regiuni ale țării vor avea acces facil la legături rapide spre litoral, cu escală în Capitală.

CITEȘTE ȘI – Avertisment oficial de la MAI. Conturi false de „polițiști” circulă pe TikTok și induc în eroare cetățenii

Pentru zilele cu trafic intens, CFR Călători anunță că va utiliza întreaga capacitate tehnică disponibilă, astfel încât să răspundă cât mai eficient cererii crescute de transport. Compania menționează că va urmări atent evoluția fluxului de pasageri și va adăuga vagoane suplimentare pe rutele cele mai aglomerate, în limita materialului rulant disponibil.

Pentru o planificare mai eficientă, compania încurajează călătorii să își achiziționeze biletele din timp. Cei care aleg să își rezerve locurile anticipat pot beneficia de reduceri de până la 10%, iar opțiunea de dus-întors oferă o reducere similară, de asemenea de 10%.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Alex este editor de știri generale, cu experiență în redactarea și verificarea informațiilor din actualitate. Scrie articole clare și bine documentate despre evenimente interne și internaționale, economie, politică sau lifestyle.
Cele mai citite

Doi cetățeni ucraineni, reținuți după ce au păcălit o femeie să le dea aproape 290.000 de lei

Doi cetățeni ucraineni, în vârstă de 19 și 20 de ani, au fost reținuți de polițiștii din București într-un dosar de înșelăciune și uz...

Sindicatele din Educație critică proiectul legii salarizării: „Salariul profesorului să fie echivalent cu al medicului”

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” contestă prevederile proiectului noii legi a salarizării și cer Parlamentului să...

Peste un miliard de euro, investit în apărare. MApN cumpără 12 elicoptere și 12 radare de supraveghere

Ministerul Apărării Naționale (MApN), prin Direcția Generală pentru Armamente, a semnat două ordine de achiziție în cadrul Programului SAFE, în valoare de peste un...
Ultima oră
Pe aceeași temă