Paris FC face valuri în mercato și anunță achiziția record a fundașului Otavio de la FC Porto, pentru un total de 20 de milioane de euro.
Nou-promovata Paris FC a oficializat cel mai scump transfer din istoria clubului, odată cu achiziționarea fundașului brazilian Otavio Ataide (23 de ani) de la FC Porto. Tranzacția a fost confirmată de Comisia pieței valorilor mobiliare din Portugalia (CMVM), care a precizat detaliile financiare ale înțelegerii.
Potrivit documentului public, clubul din capitala Franței va plăti o sumă fixă de 17 milioane de euro, iar alte 3 milioane vor fi achitate sub formă de bonusuri, în funcție de performanțele individuale și colective ale jucătorului. Brazilianul a semnat un contract valabil până în vara lui 2030, devenind astfel pilonul central al noului proiect sportiv al celor de la Paris FC.
„Otavio devine cel mai scump jucător transferat în istoria de Paris FC”, a transmis FC Porto, într-un comunicat care confirmă transferul și sumele implicate.
Cine este Otavio Ataide?
Născut la São Paulo, Otavio a fost format la prestigioasa academie a clubului Flamengo, una dintre cele mai productive pepiniere din Brazilia. S-a remarcat prin calități fizice deosebite și o tehnică solidă pentru un fundaș central. În vara anului 2023, a fost împrumutat la Famalicao, în prima ligă portugheză, acolo unde a impresionat prin maturitatea în joc, deși era la primul sezon în Europa.
În ianuarie 2024, FC Porto l-a achiziționat definitiv și i-a oferit un contract pe 4 ani și jumătate. Deși a prins puține meciuri în tricoul „dragonilor”, evoluțiile sale au fost suficiente pentru a atrage atenția scouterilor de la Paris FC, care au decis să investească masiv în el.
Transferul vine într-un moment de relansare pentru Paris FC, club care își propune să nu joace un rol decorativ în Ligue 1. Accederea în prima ligă a venit la capătul unui sezon solid în Ligue 2, iar conducerea a transmis un mesaj clar cu această mutare: echipa nu se mulțumește doar cu menținerea în elită. Ataide va avea misiunea de a comanda defensiva unui club care, deși nu are pedigree-ul vecinei PSG, încearcă să-și facă loc printre forțele din Hexagon.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!