21.5 C
București
vineri, 26 iunie 2026
AcasăSocialEvenimentTragedie la Roma: muncitorul român prins sub dărâmăturile turnului medieval Torre dei...

Tragedie la Roma: muncitorul român prins sub dărâmăturile turnului medieval Torre dei Conti a murit

Soția muncitorului decedat a urmărit întreaga operațiune de la fața locului, alături de ambasadorul României la Roma, Gabriela Dancău

Muncitorul român prins sub ruinele turnului medieval Torre dei Conti din centrul Romei a murit luni noapte, după o operațiune de salvare care a durat aproape 12 ore, potrivit BBC.

Octav Stroici, în vârstă de 66 de ani, originar din Suceava și stabilit la periferia Romei, efectua lucrări de restaurare la clădirea istorică aflată în apropierea Colosseumului și a Forumului Roman.

După ore întregi de eforturi contracronometru, echipele de salvare italiene au reușit să-l elibereze, însă inima lui Stroici s-a oprit în ambulanță, iar medicii de la spitalul Umberto I nu au mai reușit să-l readucă la viață, deși resuscitarea a durat aproape o oră. Alți doi muncitori români au fost răniți în urma prăbușirii, unul dintre ei fiind în stare critică.

Premierul italian Giorgia Meloni a transmis condoleanțe familiei, exprimându-și recunoștința față de pompierii care au intervenit „cu curaj și dăruire” în condiții extrem de riscante.

La rândul său, Nicuşor Dan, președintele României, a transmis un mesaj de solidaritate și apreciere pentru „efortul impresionant al echipelor de salvare italiene”, exprimându-și „profunda tristețe” pentru pierderea compatriotului român.

Incidentul, produs în timpul lucrărilor de consolidare a turnului medieval înalt de 29 de metri, este anchetat de procurorii din Roma. Potrivit prefectului capitalei italiene, Lamberto Giannini, intervenția pompierilor a fost „una de o complexitate excepțională”, existând riscul permanent al unei noi prăbușiri.

Soția muncitorului a urmărit întreaga operațiune de la fața locului, alături de ambasadoarea României la Roma, Gabriela Dancău.

Torre dei Conti, unul dintre cele mai vechi monumente din Roma, era închis publicului de mai mulți ani și se afla într-un amplu proces de restaurare.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții.Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București.Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ.Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă