Fostul campion mondial a fost descoperit fără viață în locuința sa din Greater Manchester, iar poliția a anunțat că decesul nu este considerat suspect.
Lumea sportului este în doliu după ce Ricky Hatton, unul dintre cei mai mari pugiliști britanici ai ultimelor decenii, a fost găsit mort în propria locuință din Greater Manchester. Fostul campion mondial avea doar 46 de ani.
Poliția locală a confirmat vestea și a precizat că moartea nu este considerată suspectă. Hatton, născut la Stockport, urma să împlinească 47 de ani în luna octombrie și își anunțase recent revenirea în ring pentru un meci demonstrativ programat în decembrie, la Dubai, împotriva lui Eisa Al Dah.
Carieră spectaculoasă, dar marcată de lupte interioare
Hatton a debutat la profesioniști în 1997 și a avut un parcurs impresionant, cu 43 de victorii consecutive până la prima înfrângere, suferită în fața lui Floyd Mayweather, în 2007. Ulterior, a pierdut și cu Manny Pacquiao, însă a rămas un nume de referință în istoria boxului.
De-a lungul carierei, a câștigat numeroase titluri mondiale și a fost recompensat cu distincția „Luptătorul Anului” în 2015. Conform estimărilor, a acumulat aproximativ 65 de milioane de dolari doar din burse, plus venituri din sponsorizări și proprietăți.
După retragerea din 2012, Hatton s-a dedicat promovării și antrenării altor sportivi prin Hatton Promotions, lucrând cu nume precum Martin Murray și Tommy Fury. Totuși, în viața personală s-a confruntat cu probleme de sănătate mintală și dependențe, despre care a vorbit deschis în ultimii ani.
Val de reacții emoționante
Dispariția lui Ricky Hatton a generat un val de mesaje emoționante din partea marilor campioni britanici.
„Odihnească-se în pace! Va fi un singur Ricky Hatton. Nu pot să cred că a murit așa de tânăr”, a transmis Tyson Fury.
Amir Khan a publicat un mesaj mai amplu pe rețelele de socializare:
„Astăzi l-am pierdut nu doar pe unul dintre cei mai mari boxeri ai Marii Britanii, ci și pe un prieten, un mentor, un războinic, pe Ricky Hatton. (…) Sănătatea mintală nu este o slăbiciune. Face parte din a fi om. Și trebuie să vorbim despre asta. (…) Ricky, îți mulțumesc pentru tot. Pentru luptele tale, momentele tale de glorie, curajul tău. Odihnește-te în pace, Ricky. Îți vei avea mereu locul în ringul amintirilor noastre”, a scris Khan.
Ricky Hatton rămâne în memoria fanilor nu doar pentru palmaresul său, ci și pentru energia, stilul spectaculos și pasiunea cu care a trăit fiecare meci.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!