22.8 C
București
vineri, 10 iulie 2026
AcasăPoliticăTest politic în Parlament: Guvernul Bolojan, în fața moțiunii de cenzură lansate...

Test politic în Parlament: Guvernul Bolojan, în fața moțiunii de cenzură lansate de Opoziție

Inițiatorii cer demiterea Guvernului, argumentând că actualul Executiv și-a pierdut legitimitatea morală și capacitatea de a gestiona domeniile-cheie ale statului

Moțiunea de cenzură depusă de Opoziție cu titlul „România nu este de vânzare – fără progresiști la guvernare” intră luni după-amiază în dezbaterea și votul plenului reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Documentul a fost citit săptămâna trecută și urmează să fie supus votului, începând cu ora 14.00.

Inițiatorii acuză Executivul condus de Ilie Bolojan de o guvernare marcată de eșecuri în lanț, de la gestionarea crizei apei din județul Prahova, până la politicile economice, sociale și administrative. În textul moțiunii, cazul barajului Paltinu este prezentat drept un simbol al modului de guvernare, descris ca lipsit de planificare și responsabilitate, cu efecte directe asupra populației.

Opoziția susține că promisiunile guvernamentale au fost contrazise de realitatea economică, invocând scăderea puterii de cumpărare, inflația ridicată, supraîndatorarea statului și creșterea deficitului bugetar. Parlamentarii acuză Executivul că a împins economia într-o zonă de instabilitate, cu mii de firme intrate în insolvență și cu un climat fiscal ostil mediului de afaceri, în special întreprinderilor mici și mijlocii.

În document sunt criticate dur politicile din sănătate și educație, descrise drept domenii sacrificate în numele austerității. Opoziția vorbește despre spitale subfinanțate, lipsă de personal medical și impunerea contribuțiilor la sănătate pentru categorii vulnerabile. În educație, guvernul este acuzat de reduceri masive de personal, comasări de școli și ignorarea efectelor sociale asupra comunităților locale.

Moțiunea include și acuzații privind haosul administrativ, susținând că reducerile de personal din administrația locală au fost aplicate arbitrar, fără criterii clare sau consultare cu autoritățile locale. De asemenea, sunt criticate cheltuielile din domeniul apărării, despre care Opoziția afirmă că sunt făcute fără transparență și fără beneficii reale pentru industria națională, în timp ce alte sectoare esențiale sunt supuse tăierilor bugetare.

În final, inițiatorii cer demiterea Guvernului, argumentând că actualul Executiv și-a pierdut legitimitatea morală și capacitatea de a gestiona domeniile-cheie ale statului, de la economie și protecție socială, până la sănătate, educație și administrație publică.

Premierul Ilie Bolojan a declarat, anterior, că nu are emoții în privința votului și că moțiunea reprezintă un test al solidității coaliției de guvernare. El a subliniat că problemele României nu dispar odată cu schimbarea unui premier sau a unei majorități parlamentare și că gestionarea acestora presupune decizii dificile și procese de durată.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții.Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București.Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ.Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

U Cluj primește vești importante! Președintele confirmă interesul pentru titular și face un anunț despre transferuri

Radu Constantea a vorbit despre remiza cu Dinamo Kiev, interesul pentru mai mulți jucători ai Universității Cluj și planurile clubului din această perioadă de...

Marea Britanie supune giganții Microsoft, Google, Amazon și Oracle unei supravegheri stricte pentru a proteja sistemul financiar

Guvernul britanic a desemnat companiile Microsoft, Google, Amazon și Oracle drept furnizori terți critici pentru sectorul financiar, o decizie care le aduce pentru prima...

Horoscop de weekend, 11-12 iulie 2026: ce se întâmplă la mijlocul verii

Horoscop 11-12 iulie 2026. Weekendul aduce un context favorabil pentru clarificarea unor situații care au rămas nerezolvate în ultimele săptămâni. Pentru unele zodii, perioada...
Ultima oră
Pe aceeași temă