Două dintre acestea sunt fapte cu implicații penale, comise de aceeași persoană, iar alte sesizări se află în analiză sau au fost transmise instituțiilor competente
Ministerul Afacerilor Interne a anunțat că, până în prezent, ziua alegerilor s-a desfășurat fără evenimente majore, însă au fost semnalate șapte situații suspecte, legate de procesul electoral. Două dintre acestea sunt fapte cu implicații penale, comise de aceeași persoană, iar alte sesizări se află în analiză sau au fost transmise instituțiilor competente.
Printre cazurile investigate se numără cel al unei femei din Câmpia Turzii, care a încercat să voteze cu o carte de identitate a unei alte persoane. Autoritățile cercetează faptele sub suspiciunea de fals privind identitatea și tentativă de fraudă electorală.
Un alt incident a fost reclamat la Pitești, unde un bărbat a semnalat faptul că părinții săi, decedați, apar în continuare pe listele de vot. După verificări, poliția a constatat că informațiile nu se confirmă.
În Constanța, o persoană a fost surprinsă de președintele secției de votare, în timp ce își fotografia buletinul de vot. Explicația oferită a fost necunoașterea interdicției. MAI a atras atenția că orice fotografiere sau filmare a buletinului este interzisă prin lege și constituie contravenție.
MAI a oferit și clarificări privind o situație apărută la o secție de votare din Mogoșoaia. După ce patru persoane și-au exprimat opțiunea electorală, în prezența presei, președintele secției a solicitat poliției să elibereze zona de acces, pentru a permite celorlalți alegători să intre.
Această măsură a fost pusă în aplicare în contextul unui incident în care Călin Georgescu, aflat alături de George Simion, a fost oprit de un agent, în timp ce făcea declarații în interiorul secției. Georgescu și Simion au părăsit apoi spațiul, fără incidente.
„Nu a fost tocmai în regulă ce ați făcut, dar nu e o problemă”, a comentat Simion, înainte de a ieși din secția de votare.
MAI a subliniat că rolul președintelui secției este de a asigura buna desfășurare a votului, iar forțele de ordine trebuie să pună în aplicare dispozițiile acestuia, în conformitate cu legea.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News