Consiliul General al Municipiului București a aprobat modificarea modului de calcul al taxei de promovare turistică, plătită de fiecare turist pentru fiecare noapte de cazare în Capitală.
Dacă până acum taxa reprezenta 1% din valoarea cazării, începând cu anul 2026 aceasta va fi stabilită la o sumă fixă de 10 lei/noapte, indiferent de tipul sau condițiile unității de cazare.
Primarul general Ciprian Ciucu a explicat că schimbarea a fost solicitată de reprezentanții industriei hoteliere, care au reclamat dificultăți în evidențierea taxei procentuale în contabilitate.
Potrivit acestora, o sumă fixă ar simplifica procesul de colectare.
Taxă adoptată, dar fără mecanism clar de colectare
Decizia a fost luată rapid, deși, în prezent, nu există încă organizația prin care vor fi colectate fondurile provenite din taxa turistică începând cu 2026.
Consilierul general USR Dragoș Radu a prezentat istoricul acestei taxe, denumită oficial „de promovare turistică a municipiului București”:
„Nu vorbim despre o taxă nouă, ci de schimbarea modului de colectare a banilor. Până acum se colecta procent (din valoarea nopții de cazare – n.red.). De acum se va trece la sumă fixă. În 2023-2024, procentul colectat a fost de 2% (din valoarea nopții de cazare -n.red.). Anul trecut am redus-o noi, aici, în Consiliul General, la 1%. De ce am redus-o? Pentru că banii se cheltuiesc prin intermediul unei Organizații de Management a Destinațiilor (OMD). Care încă nu e operațională. Și-atunci am zis, dacă tot nu cheltuim banii, să reducem cuantumul, momentan.”
Estimări: venituri de patru ori mai mari
Andreea Sumanariu, director executiv al Direcției de Cultură din cadrul PMB, a declarat că Primăria Capitalei estimează încasări de aproximativ 40 de milioane de lei anual după introducerea taxei fixe — de patru ori mai mult decât până în 2025.
Discuțiile din Consiliul General nu au clarificat pe deplin dacă modificarea reprezintă sau nu o majorare reală a taxei. Unii consilieri au susținut că trecerea la sumă fixă va duce automat la creșterea încasărilor, alții au contestat această interpretare.
În final, consilierul general Andrei Badiu (PNL) a admis că vor fi colectați mai mulți bani, afirmând că o taxă sub 2 euro pe noapte nici nu ar justifica efortul de colectare.
„Ajută industria hotelieră”
Stelian Bujduveanu (PNL), inițiatorul proiectului, a argumentat că varianta cu sumă fixă este mai corectă pentru hotelieri:
„Varianta în sumă fixă ajută industria hotelieră. Pentru că majoritatea practică pachete în diverse sezoane. Și taxa procentuală s-ar aplica, poate, la o sumă mai mare decât la cazarea reală. E o simplificare. Trebuie să avem această taxă, mai ales că avem grad de ocupare a unităților hoteliere de peste 75%, în anul precedent. Se va face OMD-ul, va încasa banii și va face promovare în favoarea municipiului!”
Ciucu: nu e strategie, ci simplificare
Primarul general a respins ideea că măsura ar urmări creșterea veniturilor sau ar face parte dintr-o strategie turistică:
„Oamenii (din industria hotelieră – n.red.) au cerut o taxă fixă, pentru că le este greu să calculeze, în contabilitate. Nu este vorba despre a crește veniturile din turism. Nu este vorba despre o strategie de turism. Nu este vorba despre nimic decât despre o simplificare. Am fixat-o (taxa – n.red.) la o valoare similară cu cea de acuma. Fără a fi afectată industria. Nu calculele economice au stat la bază. Dar sunt de acord: astfel de lucruri trebuie bine analizate și fundamentate. De aceea, am venit cu această propunere. Domnul Bujduveanu a întocmit-o. Eu am fost de acord. Și cu asta, basta!”, a declarat Ciprian Ciucu.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.