12.1 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăȘtirile zileiTAROM leagă Moldova de Litoral la cererea turiștilor

TAROM leagă Moldova de Litoral la cererea turiștilor

Curse directe Iași – Constanța și retur începând cu 24 iulie au fost introduse în oferta TAROM pentru a-i ajuta pe turiști să ajungă mai ușor în stațiunile de pe Litoral, luate cu asalt de români după ce pandemia de coronavirus îi ține departe de destinații estivale preferate ca Turcia ori Croația.

“Doritorii de un concediu la malul mării vor putea ajunge pe litoral în mai puţin de o oră, faţă de 6 ore cu maşina, la bordul noilor noastre aeronave ATR 72-600. Zborurile vor fi efectuate în regim charter, în condiţii de maximă siguranţă, cu respectarea măsurilor de protecţie, astfel încât să fie eliminat orice risc.“, au anunțat reprezentanții companiei aeriene.

Compania TAROM a decis introducerea a două zboruri tur retur Iași – Constanța în fiecare săptămână, vinerea și duminica, după ce nouă din zece participanți la un sondaj pe site-ul propriu la care au fost 11.000 respondenți au solicitat curse aeriere spre și dinspre Litoral. Compania va opera din 23 iulie curse aeriene și pe relația Vestul țării – Litoral: Timişoara – Constanţa – Timişoara; Oradea – Constanţa – Oradea; Cluj Napoca – Constanţa – Cluj Napoca.

Cele mai citite

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...
Ultima oră
Pe aceeași temă