31 C
București
marți, 4 august 2026
AcasăSocialEvenimentTânăr acuzat că a violat o fată de 13 ani

Tânăr acuzat că a violat o fată de 13 ani

Polițiștii Sectorului 4 au făcut percheziții într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de racolarea minorilor în scopuri sexuale în formă contiunată şi viol.

La data de 8 octombrie, Secţia 15 Poliţie a fost sesizată de către o femeie, cu privire la faptul că, în zilele de 30 septembrie, respectiv 1 octombrie, un tânăr pe care fiica sa, în vârstă de 13 ani, l-ar fi cunoscut prin intermediul unei aplicaţii online de dating, ar fi întreţinut raporturi sexuale cu minora, prin constrângere fizică şi morală, în timp ce se aflau într-o boxă a unui bloc din Sectorul 4, notează știrileprotv.ro.

„Cazul a fost preluat de către poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale – Sector 4, iar în urma cercetărilor şi investigaţiilor efectuate, s-a stabilit că fapta ar fi fost comisă de către un tânăr, în vârstă de 23 de ani. Astfel, în vederea administrării materialului probator, la data de 20 octombrie 2023, a fost pus în aplicare un mandat de percheziţie domiciliară, bănuitul fiind depistat şi condus la audieri”, arată Polița Capitalei într-un comunicat.

Suspectul a fost reţinut pentru 24 de ore.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Alex este editor de știri generale, cu experiență în redactarea și verificarea informațiilor din actualitate. Scrie articole clare și bine documentate despre evenimente interne și internaționale, economie, politică sau lifestyle.
Cele mai citite

Patru angajați ai Penitenciarului Giurgiu, reținuți după agresarea unui deținut ajuns în stop cardio-respirator

Investigația a fost declanșată după apariția unor imagini în care mai mulți angajați ai Penitenciarului Giurgiu ar fi fost surprinși în timp ce agresează...

Primar din Neamț, trimis în judecată de DNA. Acuzații de mită, contracte trucate și un prejudiciu de peste un milion de lei

Primarul comunei Zănești a fost trimis în judecată de procurorii DNA într-un dosar de corupție în care este acuzat că ar fi primit bani...

Horoscop 5 august 2026. O decizie inspirată poate schimba totul. Ziua în care apar oportunități neașteptate pentru toate zodiile

Horoscop 5 august. Ziua vine cu o energie care îi îndeamnă pe mulți nativi să lase în urmă ezitările și să privească spre viitor...
Ultima oră
Pe aceeași temă