30.2 C
București
duminică, 12 iulie 2026
AcasăSportSurpriză uriașă la Dubai! Swiatek, eliminată de Mirra Andreeva, la doar 17...

Surpriză uriașă la Dubai! Swiatek, eliminată de Mirra Andreeva, la doar 17 ani

Iga Swiatek, a doua jucătoare a lumii, a fost eliminată în sferturile de finală ale turneului WTA 1000 de la Dubai de tânăra Mirra Andreeva, locul 14 WTA.

Sportiva din Rusia s-a impus cu 6-3, 6-3, după o oră și 38 de minute de joc, reușind o performanță impresionantă.

Mirra Andreeva, cea mai tânără semifinalistă din istoria turneului

În vârstă de 17 ani și 297 de zile, Mirra Andreeva a devenit cea mai tânără jucătoare care ajunge în semifinalele turneului de la Dubai, de la înființarea competiției, în 2001. În plus, rusoaica a bifat a cincea victorie împotriva unei adversare din Top 10 WTA, fiind prima jucătoare de această vârstă care reușește această performanță din 2007, când Nicole Vaidisova obținea al cincilea succes împotriva unei jucătoare de top la Australian Open.

Victoria de la Dubai este a doua reușită a Mirrei Andreeva împotriva unei jucătoare aflate pe locul 2 WTA, iar aceasta se alătură unui grup restrâns de jucătoare care au învins ambele lidere mondiale, Aryna Sabalenka și Iga Swiatek, în ultimele 52 de săptămâni. Din acest grup mai fac parte Ekaterina Alexandrova, Elena Rybakina, Coco Gauff și Madison Keys.

După un parcurs remarcabil, Andreeva se pregătește pentru prima sa semifinală într-un turneu de 1000 de puncte, iar în această fază a competiției o va întâlni pe învingătoarea duelului dintre Elena Rybakina și Sofia Kenin.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Dragos Soneriu
Dragos Soneriu
Dragoș are o vastă experiență în domeniul jurnalismului sportiv și al comentariilor sportive, activând pe principalele canale de televiziune din România. În prezent, este comentator sportiv la Antena 1 pentru competiții importante de fotbal, tenis, înot și polo. Anterior, între februarie 2021 și septembrie 2022, a fost redactor pentru Sport.ro, contribuind la scrierea știrilor și administrarea paginilor de social media ale site-ului.
Cele mai citite

Oana Gheorghiu: Nicușor Dan a făcut o greșeală când l-a nominalizat pe Adrian Veștea premier fără o discuție cu conducerea PNL

Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu a declarat, sâmbătă, că președintele Nicușor Dan a greșit atunci când l-a nominalizat pe Adrian Veștea pentru funcția de premier,...

Gigant polonez investește până la 17 milioane de euro în România

Proiectul vizează construirea unei fabrici de echipamente medicale, a unor noi spații logistice și a unei clădiri de birouri în localitatea Clinceni, județul IlfovO...

Ilie Bolojan și Cseke Attila au inaugurat o nouă creșă la Oradea

Premierul interimar Ilie Bolojan și ministrul interimar al Dezvoltării, Cseke Attila, au inaugurat sâmbătă, la Oradea, o nouă creșă construită prin Programul național „Sfânta...
Ultima oră
Pe aceeași temă