11.1 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăȘtirile zileiSud-africanii cer Marii Britanii să returneze diamantul coroanei

Sud-africanii cer Marii Britanii să returneze diamantul coroanei

Unii dintre sud-africanii nemulțumiți de perioada colonială cer Marii Britanii să returneze cel mai mare diamant din lume, diamantul coroanei, cunoscut sub numele de Steaua Africii, care se află în sceptrul regal pe care regele Carol al III-lea îl va ține sâmbătă la încoronarea sa, potrivit Reuters.

Diamantul, care cântărește 530 de carate, a fost descoperit în Africa de Sud în 1905 și prezentat monarhiei britanice de către guvernul colonial din țară, aflată atunci sub stăpânire britanică.

„ Vrem ca această coroană să fie adusă înapoi în Africa de Sud, de care aparține. Cel puțin va reda demnitatea copilului african. Cel puțin va restabili respectul de sine al copilului african”, a spus Tebogo Mahlahlane.

„ Ceea ce conta pentru ei în vremurile de demult despre a fi superior… nu mai contează pentru noi”, a spus Dieketseng Nzhadzhaba.

„Cred că ar trebui să fie adus înapoi acasă la sfârșitul zilei încoronării pentru că ne-au luat-o în timpul în care ne oprimau”, a spus Mohamed Abdulahi.

Cel mai mare DIAMANT din lume a rămas nevândut. Proprietarii au cerut 70 de milioane de dolari

O licitație organizată miercuri seară la Londra, pentru vinderea celui mai mare diamant din lume, nu a a vut succes. piatra prețioasă de 1/109 carate a rămas nevândută pentru că nu s-a atins prețul de rezervă. Pentru bijuterie s-a cerut nu mai puțin de 70 ed milioane de dolari, iar cea mai mare ofertă a fost de 61 de dolari, transmite Agerpres.

Diamantul este de mărimea unui mingi de tenis fiind cel mai mare diamant descoperit în ultimii peste 100 de ani şi primul de aceste dimensiuni propus vreodată spre vânzare la licitaţie.

În ultimele luni totuşi vânzările de pietre preţioase au înregistrat un mare succes. În 9 mai, un diamant brut de 813 carate a fost vândut de compania minieră Lucara Diamond cu preţul record de 63 de milioane de dolari. O săptămână mai târziu, Sotheby’s a vândut cu 31,56 de milioane de dolari cel mai mare diamant roz aprins şlefuit în formă de pară propus la licitaţie. După o zi, diamantul albastru Oppenheimer a fost vândut cu preţul de 57,54 de dolari de casa Christie’s din Geneva, după 20 de minute de licitaţie intensă. 

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă