17.4 C
București
miercuri, 21 octombrie 2026
AcasăInternaționalSUA nu-l consideră pe Nicolas Maduro președintele legitim al Venezuelei

SUA nu-l consideră pe Nicolas Maduro președintele legitim al Venezuelei

Statele Unite( SUA) au declarat marţi că nu îl consideră pe Nicolas Maduro președintele legitim al Venezuelei şi că recunosc în continuare parlamentul ales în 2015, după decizia opoziţiei venezuelene de a dizolva preşedinţia „interimară” a opozantului Juan Guaido, relatează AFP.

„Abordarea noastră faţă de Nicolas Maduro nu s-a schimbat. El nu este liderul legitim al Venezuelei. Recunoaştem Adunarea Naţională din 2015”, a declarat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane, Ned Price.

Opoziţia venezueleană a pus capăt vineri „guvernului interimar” şi preşedinţiei lui Juan Guaido, care s-a autoproclamat preşedinte în ianuarie 2019, atunci când opoziţia şi o parte a comunităţii internaţionale nu au recunoscut realegerea lui Nicolas Maduro în 2018, notează AFP.

SUA spune că Nicolas Maduro nu este președintele legitim al Venezuelei, dar vor fi organizate și alegeri primare anul viitor

Această preşedinţie „interimară”, care a fost recunoscută, printre altele, de Statele Unite şi de Franţa, nu şi-a atins obiectivul de a-l înlătura pe Maduro de la putere. Sprijinul internaţional a scăzut între timp, potrivit agerpres.ro.

Opoziţia a anunţat că va organiza alegeri primare anul viitor pentru a alege un singur candidat care să-l înfrunte pe Maduro la prezidenţialele din 2024. Guaido se numără printre posibilii candidaţi.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Horoscop 22 octombrie 2026. O schimbare de perspectivă poate aduce oportunități neașteptate. Zodiile care trebuie să ia decizii importante

Horoscop 22 octombrie 2026. Se pune accentul pe schimbările de perspectivă, deciziile personale și capacitatea fiecărei zodii de a depăși situațiile dificile. Pentru unii...

Două modele avansate ale OpenAI au dezactivat sistemele de siguranță în timpul unor sarcini de programare

OpenAI a dezvăluit că agenți bazați pe două dintre cele mai puternice modele ale sale de inteligență artificială au dezactivat mecanisme de monitorizare a...

Manchester City a marcat de cinci ori, dar Maresca voia mai mult! Ce a spus antrenorul după victoria cu echipa lui Răzvan Marin

Manchester City a învins-o pe AEK Atena cu 5-1 în etapa a treia din Liga Campionilor, iar antrenorul Enzo Maresca s-a declarat mulțumit de...
Ultima oră
Pe aceeași temă