16.3 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăEconomieAutoStudiu: Vânzările de mașini noi în România vor crește cu circa 7%,...

Studiu: Vânzările de mașini noi în România vor crește cu circa 7%, însă producţia locală va fi pe minus

Vânzările de autoturisme şi vehicule comerciale uşoare noi din România vor încheia anul 2023 pe creştere, estimată la circa 7% comparativ cu 2022, însă producţia auto locală va fi pe minus, singura scădere dintre cele cinci pieţe din Europa Centrală analizate de PwC în raportul Autofacts.

„Piaţa auto din România a avut o evoluţie bună în acest an, cu un progres remarcabil pe segmentul de maşini electrice şi o scădere importantă pe cel de maşini second hand. În schimb pe partea de producţie, deşi s-a înregistrat o uşoară revenire în unele luni, previziunile pentru întreg anul nu sunt prea optimiste. Ne aşteptăm ca reluarea producţiei de vehicule comerciale uşoare în 2023 să compenseze parţial pierderea rapidă a producţiei de automobile. Atât Ford, cât şi Renault-Nissan-Mitsubishi au planuri până în 2030 cu Transit Courier şi Dacia Dokker”, a declarat Daniel Anghel, partener, liderul serviciilor pentru industria automotive, PwC România.

În trimestrul al doilea, vânzările de autoturisme au crescut cu 13,8% faţă de acelaşi interval al anului trecut şi cu 59,6% faţă de aprilie-iunie 2020, perioadă afectată de pandemie. Indicatorul Sentimentului Economic a rămas relativ stabil, dar, pe de altă parte, Indicatorul de încredere industrială a avut o traiectorie în zig-zag, alternând între pozitiv şi negativ la fiecare câteva luni, această evoluţie având impact asupra cifrelor de vânzări.

Creşterea de 7% a vânzărilor preconizată pentru acest an plasează România pe locul doi în regiune, după Ungaria (7,7%) şi înaintea Slovaciei (6,8%), Poloniei (3%) şi Cehiei 2%.

Cu o creştere de 45,9% în primul semestru din 2023 faţă de intervalul similar din anul trecut, Dacia a vândut mai multe maşini decât următoarele cinci mărci la un loc în această perioadă. Se preconizează că atât vânzările de vehicule utilitare uşoare, cât şi cele de vehicule de pasageri vor continua să se apropie de nivelurile din 2019, înainte de pandemie. Nivelul vânzărilor de vehicule pentru pasageri din 2019 va fi depăşit în 2026, chiar dacă ratele de creştere vor încetini simţitor, potrivit estimărilor Autofacts.

La nivelul celor cinci pieţe, vânzările de vehicule uşoare ar urma să crească moderat, cu 4,2% în 2023 faţă de 2022, potrivit S&P Global Mobility.

Dintre pieţele analizate, România este singura piaţă cu o creştere negativă prognozată pentru 2023 faţă de anul precedent, volumele de producţie fiind proiectate să scadă cu 3,2% de la an la an, arată Autofacts.

Până în 2022, România s-a plasat pe locul al treilea în Europa Centrală după nivelul producţiei auto, după Cehia şi Slovacia şi înaintea Poloniei şi Ungariei. Anul acesta însă va scădea un loc, pe patru, fiind depăşită de Polonia, iar până în 2026 ar urma să fie surclasată şi de Ungaria.

Per total, producţia din cele cinci state din Europa Centrală analizate a crescut în primul semestru cu 16,9%, faţă de primele şase luni din 2022, la 2,1 milioane de unităţi. Rata de creştere prognozată pentru întreg anul este de 9%, Polonia urmând să înregistreze cea mai mare creştere, cu 33,4%, în timp ce singura scădere va fi înregistrată de România, cu -3,2%.

Producţia de maşini electrice din Europa Centrală a crescut în mod constant şi se apropie acum de o cotă de 20% în al doilea trimestru al anului 2023. În timp ce volumele de producţie din 2023 sunt distribuite oarecum egal între tipurile de propulsoare BEV, FHEV şi PHEV, se preconizează că BEV-urile vor creşte semnificativ, cu o rată medie de 33,1% până în 2030 şi vor reprezenta peste 50% din producţia totală viitoare. Pieţele analizate în acest raport sunt România, Polonia, Cehia, Ungaria şi Slovacia. 

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

Ministerul Agriculturii, despre banii încasați de beneficiarii Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală

Beneficiarii Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) au primit în această săptămână în conturile bancare o nouă tranşă de plată în valoare totală...

Opt persoane au murit într-un restaurant din Beirut în urma unui incendiu porvocat de explozia unei butelii de gaz

Un incendiu provocat de explozia unei butelii de gaz a ucis marţi cel puţin opt persoane într-un restaurant din capitala Libanului, Beirut, au informat...

Ciocniri violente între poliția georgiană și manifestanți la Tbilisi

Poliţia georgiană a folosit forţa marţi împotriva manifestanţilor de la Tbilisi, unde mii de persoane s-au adunat pentru a treia săptămână ca să protesteze...
Ultima oră
Pe aceeași temă