Anchetatorii olandezi sunt optimiști în privința recuperării comorilor românești furate din Muzeul Drents, inclusiv a celebrului Coif de aur.
Ofițerul șef al Parchetului din nordul Țărilor de Jos, Diederik Greive, a declarat că autoritățile olandeze se așteaptă să recupereze o parte sau chiar toate piesele de tezaur românesc furate din Muzeul Drents din Assen.
Printre acestea se numără și celebrul Coif de la Coțofenești, o piesă unică de aur, extrem de valoroasă din punct de vedere istoric și arheologic.
„Ne aşteptăm să îl găsim”, a declarat Greive într-o intervenție pentru emisiunea „Cassata” de la Radio Drenthe. „Există încă suficiente informaţii cu care putem lucra. Oamenii (suspecţii, n.r.) sunt încă în arest şi sunt interogaţi. Încă lucrăm din greu la asta”, a subliniat oficialul.
Echipe speciale caută comorile pierdute
O echipă formată din zeci de persoane este implicată în căutarea artefactelor. Alături de Coif, în noaptea jafului au fost furate și trei brățări de aur, toate cu o valoare totală estimată la 5,8 milioane de euro.
„Avem situaţia sub control. Chiar ne aşteptăm să aflăm unde este Coiful”, a mai spus Greive.
La mai puțin de o săptămână de la furt, trei suspecți au fost arestați în localitatea Heerhugowaard. Ulterior, o a patra persoană a fost reținută, iar trei dintre acești suspecți se află în continuare în arest. O femeie, deși eliberată, rămâne sub anchetă, iar o a cincea persoană este în continuare căutată.
Autoritățile olandeze au făcut publice numele și fotografiile a doi dintre suspecți, o măsură justificată, potrivit lui Greive, de nevoia urgentă de a obține informații suplimentare din partea publicului.
”Întotdeauna trebuie să vezi mai întâi dacă este legal. Ei bine, a fost. A existat o indicaţie. Apoi trebuie, de asemenea, să te gândeşti: va funcţiona? Această aşteptare s-a dovedit a exista. Chiar aveam nevoie de indicii cu privire la locul în care au fost acele persoane care au fost reţinute”, a explicat Greive.
Speranțe din partea oficialilor muzeului
Fostul politician Alexander Pechtold, membru al Consiliului de supraveghere al Muzeului Drents, și-a exprimat speranța că artefactele românești vor fi recuperate afirmând că „încă mai primim indicii”.
În noaptea de 24 spre 25 ianuarie, hoții au pătruns în Muzeul Drents folosind explozibil pentru a forța o ușă de acces. În doar câteva minute, au reușit să sustragă cele mai valoroase piese ale colecției românești aflate în expoziție.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.