18 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăEconomieAutoSpectacol auto pe circuitul Motorpark din România

Spectacol auto pe circuitul Motorpark din România

Un spectacol automobilistic se desfășoară, timp de două zile, în perioada 11 – 12 martie 2023, pe circuitul Motorpark din România.

Omega Motorsport și clubul AT Motorsport organizează două zile dedicate testelor automobilelor de stradă, dar mai ales celor destinate competițiilor. Piloții și echipele își testează mașinile cu care vor concura anul acesta în diverse campionate.

Prima zi a fost dedicată mașinilor de competiție. Pentru cele 15 automobile au fost organizate două sesiuni de câte patru, respectiv trei ore. A doua zi are prevăzute sesiuni separate de câte o jumătate de oră destinate diferitelor clase de automobile. Vor participa atât piloți cât și pasionați care își pot testa mașinile sportive de stradă și care doresc să se bucure de circuit într-un cadru organizat.

În ambele zile, o prezență inedită este cea a echipei Q1 Trackracing din Belgia. Belgienii pun la dispoziția piloților trei mașini de circuit de ultimă generație. Ele sunt un Porsche 992 GT3 Cup și două Porsche Cayman GT4 Clubsport. Acestea vor putea fi testate de piloții români, alături de instructorii echipei în sesiuni de câte 10 tururi.

Alături de cele trei modele Porsche, Omega Motorsport pune la dispoziția doritorilor un BMW M235i și un Renault Clio 4 RS Cup.

Evenimentul denumit “Zilele Newton” este organizat după standarde profesioniste de cel mai înalt nivel, cu toate serviciile puse la dispoziția participanților: asistență tehnică, traineri, cronometrare, service de anvelope, catering, servicii foto. Standardele de siguranță sunt asigurate de un set de reguli stricte prezentate în briefing-ul fiecărei zile, de un număr limitat de mașini pe circuit, de arbitrii dedicați și de ambulanța prezentă pe tot parcursul testelor.

Cele două zile de teste sunt organizate cu sprijinul companiei de software Newton. Dragoș Buriu, CEO Newton, care participă la rândul său în competiții europene cu un Porsche 991 CUP, a declarat: “Sunt bucuros că pot să contribui la organizarea unor sesiuni care să apropie motorsportul românesc de cel practicat în țările cu tradiție în competițiile de circuit. Compania pe care o conduc este foarte concentrată pe ideea de performanță și relația cu domeniul motorsportului este strânsă, în acest sens, mai ales la nivel de filosofie.“

Dodo Pițigoi este campion național al categoriei I în Campionatul național de viteză în coastă pe un Porsche 911 GT3 Cup și principalul responsabil cu organizarea evenimentului.

“Testele dinaintea sezonului competițional sunt cruciale pentru orice sportiv. Mai mult, ne-am dorit să aducem know-how-ul unei echipe cu multă experiență care să ofere servicii și mașini pe care încă echipele din România nu le pot oferi. Zilele Newton pe circuitul Motorpark vor fi un prilej bun
pentru mulți doritori, profesioniști sau nu, să testeze în cele mai bune condiții câteva
mașini de competiție de top”, a declarat Dodo Pițigoi.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Așteptarea de 9 ani a luat sfârșit. FCSB e noua campioană a României la fotbal

Un singur punct mai avea nevoie FCSB, în meciul de sâmbătă seara cu Farul Constanța, pentru a se încorona noua campioană a Superligii. În...

Fosta închisoare de la Râmnicu Sărat devine Memorial dedicat victimelor comunismului. Proiectul fusese lansat acum 11 ani

În incinta fostei închisori de la Râmnicu Sărat vor fi construite, până în anul 2026, Memorialul „Închisoarea Tăcerii” și Centrul Educațional privind Comunismul în...

Gabriela Firea își depune candidatura la funcția de primar general, în prezența lui Ciolacu

Gabriela Firea își depune oficial candidatura pentru funcția de primar general al Capitalei, în ziua de duminică, 28 aprilie 2024. Evenimentul se va desfășura la...
Ultima oră
Pe aceeași temă