18 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăInternaționalSpania a atins în 2023 un record de transplanturi de organe

Spania a atins în 2023 un record de transplanturi de organe

Spania a înregistrat mai multe transplanturi de organe ca niciodată anul trecut, realizând un număr total de 5.891 de astfel de proceduri, o creştere cu 9% în raport cu 2022, a anunţat miercuri ministrul spaniol al Sănătăţii, Monica Garcia, informează Reuters, conform agerpres.ro.

Cu un donator din patru la nivelul Uniunii Europene şi cu 5% din totalul donatorilor la nivel mondial, Spania, care are o populaţie de 48 de milioane de locuitori, este un lider global în sectorul transplanturilor de organe de peste trei decenii.

Spania se află în fruntea acestui clasament din diverse motive, cum ar fi faptul că în spitalele spaniole există un coordonator de transplanturi, de obicei un specialist în terapie intensivă, şi şi-a îmbunătăţit, de asemenea, expertiza în ceea ce priveşte donarea de organe în asistolie, ce apare la donatorii care mor în urma unui stop cardiorespirator.

Monica Garcia a declarat că Spania a fost anul trecut singura ţară care a realizat toate tipurile de transplanturi de la donatori în asistolie.

Spania are cea mai mare activitate de donare la nivel global, cu o rată de 48,9 donatori la 1 milion de oameni în 2023, a precizat ministrul spaniol. Statele Unite, ale căror date din 2023 nu sunt încă disponibile, a înregistrat 44,5 donatori la 1 milion de oameni în 2022.

În ceea ce priveşte activitatea de transplant, Statele Unite conduc cu 130,7 transplanturi la 1 milion de persoane în 2022, în timp ce Spania a raportat 122,1 de transplanturi la 1 milion de persoane în 2023.

Un transplant pionier în medicină mută nervii picioarelor la mână

Un transplant pionier în medicină mută nervii picioarelor la mână, pacientul fiind victima unui accident rutier și adus la Spitalul Municipal din Torino, potrivit Reuters.

Chirurgii din Torino au efectuat o operație pionier de transplant de nervi, pentru a reface mâna paralizată a unui pacient de 55 de ani, prin transferul nervilor de la piciorul rănit.

Chirurgii italieni au restabilit mobilitatea la mâna paralizată a unui pacient, folosind nervii transferați de la piciorul amputat.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

EXCLUSIV. Directorii de școli, schimbați înainte de alegeri. STATISTICĂ

De la 1 ianuarie 2023 și până la jumătatea lunii martie a super anului electoral în curs, peste 500 de directori și directori adjuncți...

Cursa pentru București. Gabriela Firea: „Am încredere în şansele mele, pentru că Bucureştiul arată mult mai rău decât acum patru ani”

Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că are încredere în şansele sale la alegeri, deoarece, după propriile spuse, Bucureştiul arată „mult...

O rețea vietnameză de trafic de migranți, care cerea între 15.000 și 18.000 euro de migrant, a fost destructurată

O operațiune comună la care au participat autoritățile de aplicare a legii din Franța și Regatul Unit, cu sprijinul Europol, a dus la dezmembrarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă