34.1 C
București
sâmbătă, 18 iulie 2026
AcasăȘtirile zileiSorana renunță la dublu! Decizia luată înaintea semifinalei cu Gauff

Sorana renunță la dublu! Decizia luată înaintea semifinalei cu Gauff

Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian s-au retras din competiția de dublu a turneului WTA 1000 de la Roma.

Sorana Cîrstea continuă parcursul impresionant de la Foro Italico, însă succesul de la simplu a venit și cu o decizie importantă. Românca în vârstă de 36 de ani a ales să se retragă din competiția de dublu, acolo unde făcea pereche cu Jaqueline Cristian.

Cele două reprezentante ale României ar fi trebuit să joace în optimile de finală împotriva favoritelor numărul 2 ale competiției, Katerina Siniakova și Taylor Townsend.

Sorana și Jaqueline începuseră bine turneul de dublu de la Roma și trecuseră în primul tur de italiencele Tyra Grant și Jennifer Ruggeri, scor 6-4, 6-4.

În schimb, perechea Siniakova/Townsend venea după o victorie categorică în fața tandemului Hailey Baptiste/Alexandra Eala, scor 6-2, 6-1.

Partida din optimile de finală nu se va mai disputa, după retragerea româncelor din competiție.

Decizia a venit în contextul parcursului excelent al Soranei Cîrstea în proba de simplu, acolo unde sportiva din România s-a calificat în semifinalele turneului WTA 1000 de la Roma.

După victoria cu Tatjana Maria, Cîrstea a produs una dintre marile surprize ale competiției și a eliminat-o pe lidera mondială Aryna Sabalenka. Ulterior, românca le-a învins și pe Linda Noskova și Jelena Ostapenko.

Sorana Cîrstea este la un pas de revenirea în Top 20 WTA

În semifinalele turneului de la Roma, Sorana Cîrstea o va întâlni pe Coco Gauff, ocupanta locului 4 mondial.

Pentru a se concentra complet pe duelul cu americanca și pe finalul competiției de simplu, Sorana a ales să renunțe la proba de dublu.

Românca este acum la o singură victorie distanță de revenirea în Top 20 WTA, după unul dintre cele mai bune turnee ale sale din ultimii ani.

Jaqueline Cristian fusese deja eliminată din competiția de simplu în turul secund, după înfrângerea dramatică suferită în fața Karolinei Pliskova, scor 7-6 (5), 6-7 (2), 4-6.

La finalul meciului câștigat în sferturile de finală de la Roma, Sorana Cîrstea a vorbit despre pasiunea pe care o are în continuare pentru tenis și despre dorința de a continua să performeze la cel mai înalt nivel.

„Spun mereu că nu există dată de expirare pentru ambiții și visuri. Cred că toată lumea poate vedea că iubesc din suflet acest sport, că am atât de multă pasiune pentru el”, a declarat Cîrstea.

Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!

Dragos Soneriu
Dragos Soneriu
Dragoș are o vastă experiență în domeniul jurnalismului sportiv și al comentariilor sportive, activând pe principalele canale de televiziune din România. În prezent, este comentator sportiv la Antena 1 pentru competiții importante de fotbal, tenis, înot și polo. Anterior, între februarie 2021 și septembrie 2022, a fost redactor pentru Sport.ro, contribuind la scrierea știrilor și administrarea paginilor de social media ale site-ului.
Cele mai citite

Peste un miliard de euro, investit în apărare. MApN cumpără 12 elicoptere și 12 radare de supraveghere

Ministerul Apărării Naționale (MApN), prin Direcția Generală pentru Armamente, a semnat două ordine de achiziție în cadrul Programului SAFE, în valoare de peste un...

Comisia Europeană propune reforme pentru un sector bancar european mai competitiv

Comisia Europeană a adoptat vineri o comunicare privind creșterea competitivității sectorului bancar din Uniunea Europeană, cu scopul de a consolida piața unică a serviciilor...

ANPC publică primul ghid național pentru comerțul online. Transparență pentru magazine și recomandări

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a lansat primul ghid național dedicat comerțului online, un document care reunește recomandări pentru magazinele digitale și informații...
Ultima oră
Pe aceeași temă