20.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăPoliticăSituația Republicii Moldova este ca în anul 1940, când Rusia a ocupat...

Situația Republicii Moldova este ca în anul 1940, când Rusia a ocupat Basarabia, susține eurodeputatul Eugen Tomac. Iohannis ar trebui să convoace CSAT

Eurodeputatul Eugen Tomac susține că amenințarea contra Republicii Moldova este similară celei din anul 1940, când Rusia a ocupat Basarabia.

Din acest motiv, președintele României, Klaus Iohannis, ar trebui să convoace o ședință a CSAT, consideră Eugen Tomac.

“Președinta Maia Sandu a prezentat un plan pregătit de Kremlin pentru a înlătura conducerea legitimă a R. Moldova. În acest context, Președintele României trebuie să convoace CSAT și să sporească sprijinul acordat pe toate palierele R. Moldova.

Românii din R. Moldova au nevoie de sprijinul total al României în fața acestor provocări ale Rusiei. Acum, mai mult ca niciodată, trebuie să ne unim forțele pentru a opri o nouă anexare forțată a Rusiei, așa cum s-a întâmplat pe 28 iunie 1940, când Basarabia a fost ocupată”, a subliniat Tomac într-o postare pe internet.

Mesajul acestuia a fost transmis în ziua de 13 februarie 2023. Cu câteva ore mai înainte, luni dimineață, președinta Maia Sandu a anunțat că are informații din care rezultă că Rusia vrea să organizeze o lovitură de stat în Republica Moldova. Cu două zile mai înainte, vineri, premierul Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, demisionase.

Capacitatea Republicii Moldova de a rezista în fața unui atac al Rusiei este extrem de redusă. Un fost premier de la Chișinău, Ion Sturza, declara că Republica Moldova are o armată de doar 5000 de militari, dotați cu arme învechite. În plus, Republica Moldova este țară neutră, deci nu beneficiază de protecție din partea NATO.

În anul 1940, Rusia a ocupat Basarabia fără ca România să lupte

Momentul istoric la care se referă Eugen Tomac este cel din 28 august 1940. La acel moment, URSS a ocupat Basarabia, nordul Bucovinei și Ținutul Herței. Acele teritorii aparțineau României. Diferența față de momentul actual este că, acum, Republica Moldova este stat independent.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Doi tineri au murit după ce au intrat cu scuterul într-un podeț. FOTO

Doi tineri au murit, noaptea trecută, într-un accident rutier produs pe raza satului Budeni, ce aparţine de oraşul Dolhasca, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru...

Modificări de trasee în acest weekend, în timpul desfășurării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”

Cu ocazia organizării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”, în zilele de 27.04.2024 (sâmbătă) și 28.04.2024 (duminică), între orele 09:00 – 22:00, circulația rutieră va fi restricţionată pe Șos....

VIDEO. Mii de simpatizanți ai Partidului Socialist îi cer premierului Pedro Sanchez să rămână în funcție

Mii de simpatizanți ai Partidului Socialist au venit sâmbătă, 27 aprilie 2024, din întreaga Spanie la un miting la Madrid pentru a-i cere premierului...
Ultima oră
Pe aceeași temă