29.4 C
București
sâmbătă, 11 iulie 2026
AcasăSocialSindicaliștii Silva protestează la Camera Deputaților

Sindicaliștii Silva protestează la Camera Deputaților

Federaţia Sindicatelor din Silvicultură Silva organizează, astăzi, un protest în faţa Camerei Deputaţilor, acţiune la care sunt aşteptaţi să participe membri de sindicat din întreaga ţară, alături de reprezentanţi ai Confederaţiei Sindicale Naţionale Meridian şi ai unor asociaţii profesionale şi patronale din domeniu.

Principalele revendicări ale protestatarilor sunt: exceptarea administrării pădurilor proprietate publică de la aplicarea guvernanţei corporative, precum şi menţinerea activităţilor economice în cadrul structurilor actuale de administrare a pădurilor.

„Guvernul României a iniţiat, la sfârşitul lunii decembrie 2022, fără consultarea partenerilor sociali şi, extrem important, fără o evaluare a impactului socio-economic, a impactului financiar şi impactului juridic un Proiect de lege pentru modificarea şi completarea O.U.G 109 din 2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu scopul declarat de a răspunde recomandărilor Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, la care România doreşte să acceadă, dar şi angajamentelor asumate, în acest caz, total neinspirat, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Prin acest proiect de act normativ aprobat de Guvern, transmis apoi Senatului României pentru adoptare în procedură de urgenţă, se dă o lovitură decisivă majorităţii regiilor autonome ale statului, forţând desfiinţarea acestora şi reorganizarea prin divizarea activităţilor de serviciu public de activităţile comerciale”, susţin reprezentanţii sindicali. 

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Atacurile ucrainene asupra rafinăriilor afectează Rusia: producția de benzină acoperă doar două treimi din necesarul de vară

În ultimele luni, Ucraina și-a intensificat loviturile asupra unor obiective energetice strategice din Rusia, vizând inclusiv rafinării importanteRusia se confruntă cu un deficit tot...

Siegfried Mureșan: România a ajuns peste media UE la absorbția fondurilor europene

Siegfried Mureșan a susținut că dezvoltarea economică nu poate fi bazată pe stimularea consumului prin cheltuieli publice, ci pe investiții și pe sprijinirea mediului...

Atacurile ucrainene asupra rafinăriilor afectează Rusia: producția de benzină acoperă doar două treimi din necesarul de vară

În ultimele luni, Ucraina și-a intensificat loviturile asupra unor obiective energetice strategice din Rusia, vizând inclusiv rafinării importanteRusia se confruntă cu un deficit tot...
Ultima oră
Pe aceeași temă