15.7 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăȘtirile zileiUPDATE. Sindicaliştii de la metrou suspendă greva generală

UPDATE. Sindicaliştii de la metrou suspendă greva generală

UPDATE. Tribunalul Bucureşti a dispus, marţi, încetarea grevei de la metrou declanşată de Unitatea – Sindicatul Liber Metrou (USLM).

Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Hotărârea vine după ce Tribunalul Bucureşti a hotărât luni că greva de avertisment declanşată pe 15 noiembrie nu a fost legală, pe motiv că USLM nu a respectat Legea dialogului social.

Angajaţii Metrorex urmau să intre în grevă generală pe perioadă nedeterminată începând de miercuri, 21 noiembrie, între orele 4,00 – 16,00.

Marţi, Consiliul General de la USLM a decis să amâne declanşarea grevei generale până la instalarea noului ministru al Transporturilor.

“Consiliul General USLM întrunit azi, 20.11.2018, în şedinţă extraordinară, a hotărât amânarea declanşării grevei propriu-zise până după instalarea noului ministru al Transporturilor şi prima întrevedere cu acesta în calitate de mediator al prezentului conflict colectiv de muncă, la o dată ce urmează să o anunţăm”, a anunţat USLM.

Marţi, preşedintele Klaus Iohannis a respins propunerea de numire la Ministerul Transporturilor a Liei Olguţa Vasilescu, însă nu a anunţat revocarea lui Lucian Şova de la conducerea acestui minister.

Lucian Şova declara săptămâna trecută că greva de la metrou este pentru conservarea privilegiilor pe care de mai bine de 15 ani le au comercianţii din staţii, metroul Bucureşti nefiind construit pentru bunăstarea câtorva dintre liderii sindicatului.

Potrivit acestuia, negocierile referitoare la încheierea contractului colectiv de muncă au început cu câteva luni în urmă, au fost opt runde de negocieri, iar principala şi singura revendicare nenegociabilă a fost creşterea salariilor cu 42%.

Săptămâna trecută, angajaţii Metrorex anunţau că vor intra în grevă generală pe perioadă nedeterminată, de miercuri, între orele 4.00 şi 16.00. Acţiunea de protest a fost suspendată.

Sindicaliştii sunt nemulţumiţi de salarii, dar şi de lipsa de fonduri pentru piese de schimb şi mentenanţă, de lipsa forţei de muncă, de prostul management al Metrorex. 

Joi dimineaţă, sindicaliştii au făcut o grevă de avertisment de două ore. 

Cele mai citite

Clienții români ai armatei private a Lukoil

Rușii de la Lukoil desfășoară în România o ”armată privată” mascată sub forma unei companii de protecție și pază, Traun Guard HMS, fostă...

Unirea Shopping Center: Inima Comercială a Bucureștiului

Situat în centrul vibrant al Bucureștiului, Unirea Shopping Center nu este doar un simplu centru comercial, ci o emblemă a orașului, fiind unul dintre...

Jim Caviezel, actorul care l-a jucat pe Iisus Hristos, spune că Dumnezeu l-a îndrumat să se facă actor

Jim Caviezel, actorul care l-a jucat pe Iisus Hristos în filum "Patimile lui Hristos", regizat de Mel Gibson și în care joacă și Maia...
Ultima oră
Pe aceeași temă