9.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiSimona Halep se declară șocată și dezamăgită de decizia suspendării sale pe...

Simona Halep se declară șocată și dezamăgită de decizia suspendării sale pe patru ani

Simona Halep și-a aflat pedeapsa în scandalul de dopaj, declarându-se șocată și dezamăgită de decizia suspendării sale pe patru ani, după ce a fost audiată la finalul lunii iunie de către tribunalul Sport Resolutions.
Românca a primit o suspendare de 4 ani, ca urmare a testului pozitiv cu Roxadustat de la US Open 2022, potrivit hotnews.ro.

Simona Halep anunță că va urma toate căile de atac împotriva suspendării și a companiei producătoare de suplimente
„Astăzi, un tribunal din cadrul Agenţiei Internaţionale pentru Integritate în Tenis (ITIA) a anunţat o decizie provizorie în cazul meu. Ultimul an a fost cel mai greu meci din viaţa mea şi, din păcate, lupta mea continuă. Mi-am dedicat viaţa tenisului.

Iau foarte în serios regulile care guvernează sportul nostru şi mă mândresc cu faptul că nu am folosit niciodată, în mod conştient sau intenţionat, vreo substanţă interzisă. Am refuzat să accept decizia de suspendare pentru patru ani si am contestat-o potrivit prevederilor legale.

Într-o decizie de 126 de pagini, tribunalul a admis ambele acuzaţii aduse de ITIA – un test de urină pozitiv pentru o substanţă interzisă şi o încălcare a Programului de Paşaport Biologic (ABP). Reprezentanţii mei şi cu mine am prezentat ITIA şi tribunalului dovezi convingătoare în sprijinul apărării mele şi am formulat mai multe întrebări legitime cu privire la concluziile la care s-a ajuns în legătură cu dosarul ABP.

Deşi sunt recunoscătoare să am în sfârşit un deznodământ în fața unui tribunal, după numeroase întârzieri nefondate şi cu sentimentul de a trăi în purgatoriu timp de peste un an, sunt şocată şi extrem de dezamăgită de decizia acestui tribunal.

Cred într-un sport curat şi, în aproape două decenii ca jucător profesionist de tenis, de-a lungul a sute de turnee şi două titluri de Grand Slam, am fost supusă la peste 200 de teste de sânge şi urină pentru a verifica dacă există substanţe interzise – toate au fost negative, până la 29 august 2022.

Înaintea sezonului pe hard din 2022, la recomandarea echipei mele de încredere şi a fizioterapeutului, am revizuit suplimentele nutritive. Niciunul dintre ingredientele enumerate pe aceste noi suplimente nu includea substanţe interzise, însă acum ştim – şi tribunalul a fost de acord – că unul dintre ele era contaminat cu roxadustat. Am fost testată aproape săptămânal după testul meu iniţial pozitiv până in prima parte a anului 2023, toate rezultatele fiind negative.

În ciuda acestor dovezi, ITIA a adus o acuzaţie ABP numai după ce grupul său de experţi a aflat identitatea mea, ceea ce a făcut ca doi din trei experţi să îşi schimbe brusc opinia în favoarea acuzaţiilor ITIA. ITIA s-a bazat exclusiv pe opiniile acestor experţi care au analizat doar parametrii mei sanguini – care s-au menţinut timp de peste 10 ani în acelaşi interval.

Acest grup de experţi a ignorat faptul că nicio substanţă interzisă nu a fost găsită vreodată în probele mele de sânge sau de urină, cu singura excepţie a unui test pozitiv din 29 august pentru roxadustat, care era prezent la un nivel extrem de scăzut şi care, dacă luăm în considerare testul meu negativ făcut cu trei zile înainte de testul pozitiv, ar fi putut fi cauzat doar de o expunere accidentală la roxadustat.

Sunt profund recunoscătoare pentru sprijinul pe care l-am primit din partea familiei mele, a prietenilor şi a fanilor tenisului din întreaga lume. Continui să mă antrenez şi să fac tot ce-mi stă în putinţă pentru a-mi reabilita numele în fața acestor acuzaţii false şi pentru a mă întoarce pe teren. Intenţionez să apelez această decizie la Tribunalul de Arbitraj Sportiv şi să urmez toate căile legale de atac împotriva companiei producătoare a suplimentelor în cauză” – a anunțat Simona Halep, pe rețelele de socializare.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă