Conform unui raport al serviciilor de informații germane, Rusia se pregătește pentru o posibilă escaladare a conflictului cu NATO, iar invadarea Ucrainei nu a afectat economia de război a Kremlinului.
Evaluarea a fost realizată de Serviciul Federal de Informații (BND) și Bundeswehr, care subliniază că Rusia se consideră deja într-un conflict sistemic cu Occidentul.
Conform documentului citat de publicația germană BILD, Rusia ar putea dezvolta în următorii ani toate condițiile necesare pentru a purta un „război convențional la scară largă”.
În acest context, Vladimir Putin își va pune în aplicare ambițiile imperialiste prin forță militară, iar „Putin nu va fi mulțumit cu Ucraina”, subliniază raportul.
Potențial risc de acțiuni militare limitate împotriva NATO
Deși serviciile de informații din Lituania estimează că Rusia nu este încă pregătită să lanseze un război complet împotriva NATO, există o posibilitate reală ca Putin să testeze cât de serios își asumă statele membre NATO obligațiile prevăzute în articolul 5 al Tratatului Alianței, care garantează asistență militară în caz de atac.
„O acțiune militară limitată împotriva uneia sau mai multor țări NATO este posibilă”, se menționează în raportul citat de Süddeutsche Zeitung.
Potrivit celor de la BND, deși forțele rusești din regiunile de frontieră cu statele baltice sunt momentan angajate în războiul din Ucraina, forțele aeriene și navale ale Rusiei rămân complet operaționale. În cazul în care războiul din Ucraina se încheie, aceste unități vor fi relocate pentru a întări capabilitățile militare la granițele NATO.
Creșterea capacităților militare ale Rusiei
Economia de război a Rusiei continuă să crească, iar armata rusă urmează să fie extinsă la 1,5 milioane de soldați până în 2026.
În zonele de frontieră cu NATO, personalul și echipamentele vor fi majorate cu 30-50%, potrivit planurilor Kremlinului. Cheltuielile militare ale Rusiei sunt programate să ajungă la aproximativ 120 de miliarde de euro până în 2025, echivalente cu peste 6% din PIB-ul țării, aproape cvadruplicându-se față de 2021.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.