29.6 C
București
marți, 14 iulie 2026
AcasăEconomieEconomie internăSectorul financiar românesc atrage peste 1,6 miliarde de euro investiţii străine în...

Sectorul financiar românesc atrage peste 1,6 miliarde de euro investiţii străine în 2024 – nivel record al profitului reinvestit

Sectorul financiar din România – care include intermedierile financiare şi asigurările – a atras în 2024 un flux net de investiţii străine directe (ISD) de 1,63 miliarde de euro, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).

Deşi suma este uşor sub nivelul din 2023 (1,74 miliarde de euro), domeniul rămâne una dintre principalele destinaţii ale capitalului străin, alături de industrie şi comerţ.

BNR a remarcat o modificare a ierarhiei sectoarelor atractive pentru investitori, determinată de scăderea mai accentuată a fluxului ISD în industrie (-43%) faţă de sectorul financiar (-6%).

În schimb, comerţul a înregistrat o diminuare mai moderată (-23%), păstrându-şi poziţia a treia în clasament.

Profituri aproape de 3 miliarde de euro și dividende consistente

Conform raportului BNR, profitul total al sectorului financiar s-a apropiat anul trecut de 3 miliarde de euro, în timp ce pierderile au fost de doar 168 milioane de euro.

Din aceste câştiguri, dividendele distribuite au ajuns la 1,36 miliarde de euro, iar profitul reinvestit s-a ridicat la 1,43 miliarde de euro, reflectând un interes crescut al investitorilor pentru dezvoltarea afacerilor locale.

Scădere de capitaluri proprii, dar nivel record al soldului total ISD

Pe componenta de aport la capitalurile proprii, sectorul financiar a înregistrat o scădere de 382 milioane de euro în 2024, în timp ce investiţiile sub formă de împrumuturi au totalizat 585 milioane de euro.

Cu toate acestea, soldul total al investiţiilor străine directe în bănci şi asigurări a continuat să crească, atingând 17,5 miliarde de euro, cel mai ridicat nivel din ultimii ani.

Sectorul financiar, un pilon stabil al investiţiilor externe

Chiar şi în contextul unei uşoare scăderi, interesul investitorilor străini pentru piaţa financiară românească rămâne ridicat, iar datele BNR confirmă rolul esenţial al acestui sector în atragerea capitalului extern şi consolidarea stabilităţii economice.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă în calitate de colaborator. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite

Restricții pe Autostrada A7: CNAIR verifică semnalizarea rutieră pe un tronson de peste 11 kilometri

Șoferii sunt sfătuiți să circule cu atenție și să respecte semnalizarea instituită în zonăCompania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat că,...

România, inclusă în clasamentul presei ruse cu statele „neprietenoase” față de Moscova

Publicația rusă Vzgliad a publicat o nouă ediție a clasamentului statelor considerate „neprietenoase” față de Rusia. România apare pe locul al optulea, alături de...

Fost comandant iranian: „Republica Islamică îl poate asasina pe Trump cu ușurință chiar în Casa Albă”

Un fost comandant de rang înalt al Gărzii Revoluționare Islamice din Iran a lansat declarații dure la adresa președintelui american Donald Trump și susține...
Ultima oră
Pe aceeași temă