17 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăPoliticăSebastian Burduja: „Ne-am săturat cu toţii de şmechereală, de păcăleli şi de...

Sebastian Burduja: „Ne-am săturat cu toţii de şmechereală, de păcăleli şi de blocaje. Visul meu este un București în care să ne fie drag să trăim”

Preşedintele PNL Bucureşti, Sebastian Burduja, posibilul candidat al liberalilor la Primăria Capitalei, a declarat că își dorește un București cu blocuri în care este apă caldă şi căldură, cu parcuri sigure pentru plimbări în familie, dar şi un primar care este prezent în comunitate şi răspunde la telefon.

„M-aţi întrebat: de ce a treia cale pentru Bucureşti? Pentru că ne-am săturat cu toţii de şmechereală, de păcăleli şi de blocaje. Visul meu este Bucureştiul Viitorului, un oraş în care să ne fie drag să trăim. Un oraş în care să ducem o viaţă normală. Cu acces la căldură, apă caldă, cu parcuri sigure şi plăcute pentru plimbări şi activităţi în familie, fără pericol de accidente sau “bombardamente aeriene” ca în Cişmigiu azi, cu un primar implicat, care răspunde la telefon”, a scris, joi seară, pe Facebook, Sebastian Burduja.

Preşedintele PNL Bucureşti afirmă că „sunt lucruri de bază” cu care trebuie pornit.

„Ca Primar General, trebuie să fii un om de echipă, colaborând cu sectoarele şi cu Guvernul României. Să fii un bun gospodar şi să îţi pese. Nu în ultimul rând, trebuie să ai o strategie clară pentru dezvoltarea oraşului. Să respecţi legile, fără să blochezi toate investiţiile. Nu e doar o miză locală. Când gripezi principalul motor al economiei româneşti, îţi baţi joc de întreaga economie a ţării”, a mai scris Burduja.

În repetate rînduri, el a afirmat că, în momentul în care şia asumat funcţia de preşedinte al PNL Bucureşti şi-a asumat o eventuală candidatură la Primăria Capitalei, deşi formaţiunile nu au anunţat deocamdată formula în care vor merge la alegerile locale din acest an.

Recent, Nicuşor Dan afirma că discută cu toate partidele de dreapta, o susţinere a sa de către acestea pentru un nou mandat nefiind exclusă.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

Manchester City a făcut scor în restanța cu Brighton. „Cetățenii” s-au apropiat la un punct de primul loc

Manchester City a învins-o cu 4-0 pe Brighton, în deplasare, într-o partidă restantă contând pentru etapa a 29-a din Premier League. Internaţionalul englez Phil Foden...

Pachetul de 61 de miliarde pentru Ucraina sau despre cum “era păcii s-a încheiat în Europa”

Congresul american a adoptat un pachet de 90 de miliarde de dolari pentru acordarea de ajutor militar Ucrainei, Israelului și Taiwanului. Fiindcă o reacție...

Vopsirea auto profesională. Etapele procesului de vopsire pas cu pas

Vopsirea auto profesională este un proces complex și meticulos, care implică mai multe etape distincte pentru a obține un finisaj impecabil și durabil. În...
Ultima oră
Pe aceeași temă