Institutul Francez din România este un spațiu cultural la care au contribuit două națiuni latine de la extremitățile continentului european, iar românii trebuie să fie recunoscători Franței pentru istoria ultimelor două secole, a declarat, joi, Principele Radu.
Acesta a avut o intervenție în cadrul unui eveniment organizat de Casa Regală a României, cu ocazia celebrării centenarului Institutului Francez în țara noastră.
‘Poate cea mai importantă pagină din istoria noastră, istoria modernă și contemporană a țării a fost scrisă alături de Franța, o țară căreia trebuie să îi fim recunoscători pentru aceste ultime două secole pe care românii le-au scris în toate domeniile vieții’, a spus Principele Radu.
În acest sens, el a evocat faptul că oameni de cultură, politicieni, specialiști și-au desăvârșit studiile în Franța. Mai mult, reprezentantul Casei Regale a spus că pe tot parcursul domniei Regelui Carol I instituțiile statului român s-au inspirat din modelul francez.
‘Armata României s-a reformat nu numai cu ajutorul logistic de înzestrare, cu școala și arta armelor din Franța, dar și cu structura instituțiilor militare, iar acest lucru s-a transmis natural și către cea de-a doua domnie regală a României, cea a Regelui Ferdinand I. Tot parcursul românesc în Primul Război Mondial și ce s-a întâmplat în țară după aceea s-a făcut în strânsă legătură cu Franța’, a arătat el.
Principele Radu a amintit de vizita Custodelui Coroanei, Margareta, la Paris, în 2019, pentru a ‘călca pe urmele’ străbunicii sale, Regina Maria.
În acest context, el a evocat ‘memoria instituțională’ a Franței. ‘Oameni din toate domeniile, de la cel politic până la cel economic, științific sau artistic păstrează în mintea lor și în memoria instituțională legătura de neșters dintre România și Franța’, a adăugat Principele Radu.
El a amintit că Regele Ferdinand I a participat la inaugurarea Institutului Francez din București, ‘o altă instituție centenară a Europei de astăzi, la care au contribuit două națiuni latine, aflate geografic la extremitățile continentului’.
Crearea acum 100 de ani a Institutului Francez un gest vizionar
Astfel, Principele Radu a apreciat că Institutul Francez este rezultatul unui gest ‘vizionar’ al liderilor celor două țări din urmă cu 100 de ani.
Ambasadorul Franței la București, Nicolas Warnery, a afirmat că Institutul Francez este în centrul relației bilaterale. Diplomatul a adăugat că Regina Maria a fost prima care și-a scris numele în Cartea de onoare a Institutului Francez. El a subliniat importanța acestui spațiu de cultură, în special în timpul perioadei comuniste din România.

Foto RL, Palatul Regal, 10 aprilie 2025, Seara regală centenar Institutul Cultural Francez
‘În vremea dictaturii și a întunericului, biblioteca franceză, cum era cunoscută în acea vreme, a încercat să fie, dincolo de zidurile sale, mai mult decât o simplă bibliotecă, un spațiu al libertății și, poate, al speranței’, a afirmat Warnery.
Ambasadorul a mai adăugat că Institutul Francez este mai mult decât un loc al învățării, este un loc în care ‘ideile se confruntă și se îmbogățesc’, este un spațiu al dialogului, al reflecției, al dezbaterii, al cooperării, ‘care hrănește înțelegerea noastră a lumii, înțelegerea semenilor noștri și a noastră înșine’.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!