Inițiativa legislativă prevede obligativitatea publicării identității donatorilor și sancționarea organizațiilor care nu respectă această cerință, inclusiv prin suspendarea activității
Organizația Salvaţii Copiii România avertizează că propunerea legislativă care obligă ONG-urile să facă publice identitățile finanțatorilor nu ar aduce un plus real de transparență fiscală, ci ar putea produce efecte inverse: reducerea donațiilor, presiune asupra donatorilor și afectarea activității organizațiilor care lucrează cu persoane vulnerabile.
Potrivit organizației, transparența financiară este deja asigurată prin legislația existentă, în timp ce noua inițiativă ar introduce o obligație generalizată, aplicată tuturor entităților nonprofit, fără a distinge între organizații cu risc și cele fără suspiciuni. Această abordare ar echivala, susțin reprezentanții Salvaţii Copiii, cu o formă de supraveghere colectivă nejustificată.
Organizația mai atrage atenția că efectul imediat ar putea fi descurajarea finanțatorilor persoane fizice, în condițiile în care publicarea identității acestora poate dezvălui opțiuni sensibile, inclusiv de natură politică sau religioasă, aspecte protejate de reglementările europene privind datele personale. Din această perspectivă, măsura ar intra în tensiune cu principiile GDPR și cu dreptul la viață privată.
În argumentația sa, Salvaţii Copiii invocă și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, susținând că mecanisme similare celor propuse au fost deja sancționate la nivel european ca fiind disproporționate și discriminatorii. În acest context, organizația avertizează că România s-ar putea expune unei proceduri de infringement dacă ar adopta o reglementare comparabilă.
Reprezentanții ONG-ului mai susțin că premisa de la care pornește proiectul este una generalizatoare: aceea că întreg sectorul nonprofit ar necesita o supraveghere suplimentară din cauza unor posibile abuzuri izolate. În opinia lor, o astfel de abordare ignoră principiul răspunderii individuale și lipsește de fundament juridic obligația aplicată uniform tuturor organizațiilor.
Salvaţii Copiii respinge ideea că domeniul ar funcționa fără mecanisme de control. Organizația enumeră o serie de instrumente deja existente: obligații fiscale, raportări financiare anuale, registre publice administrate de autorități fiscale, reguli privind beneficiarii reali, controale ANAF, verificări antifraudă, precum și audituri obligatorii pentru proiectele finanțate din fonduri publice sau europene.
În plus, ONG-urile sunt supuse unor cerințe suplimentare de conformitate, inclusiv depunerea de certificate fiscale și verificări privind situația datoriilor, iar organizațiile de utilitate publică trebuie să publice periodic rapoarte și situații financiare în Monitorul Oficial și în registrele naționale.
În acest context, Salvaţii Copiii consideră că noua propunere legislativă ar dubla mecanismele existente fără a aduce un beneficiu real de transparență, dar cu potențial de a afecta funcționarea sectorului nonprofit și de a descuraja sprijinul privat. Organizația își exprimă opoziția față de proiectul legislativ, dar afirmă că rămâne deschisă dialogului cu autoritățile, în ideea identificării unor soluții care să asigure transparența finanțărilor fără a pune presiune asupra donatorilor și fără a afecta activitatea ONG-urilor. Inițiativa legislativă prevede obligativitatea publicării identității donatorilor și sancționarea organizațiilor care nu respectă această cerință, inclusiv prin suspendarea activității.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube