18.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSocialJustițieS-a dispus arestarea preventivă a medicului cardiolog ce refolosea stimulatoare cardiace extrase...

S-a dispus arestarea preventivă a medicului cardiolog ce refolosea stimulatoare cardiace extrase din cadavre

Tribunalul Bucureşti a dispus, sâmbătă, arestarea preventivă pentru 30 de zile a medicului cardiolog Dan Tesloianu de la Spitalul “Sf. Spiridon” din Iaşi, pus sub acuzare de Parchetul General pentru că refolosea stimulatoare cardiace extrase din cadavre.

Decizia instanţei nu este definitivă, însă este executorie, prin urmare medicul va fi dus în Arestul Poliţiei.

Dan Tesloianu a fost reţinut vineri pentru 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, în formă continuată (238 de acte materiale), complicitate la continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente, potrivit legii, şi luare de mită.

“În situaţia de fapt reţinută de procurori, se menţionează că inculpatul şi-ar fi exercitat atribuţiile de serviciu, cu intenţie, în mod defectuos, prin implantarea, în perioada 2017 – august 2022, a unui număr de 238 de dispozitive extrase din cadavre sau a căror sursă de provenienţă nu se cunoaşte, ignorând riscul de a provoca pacienţilor probleme medicale grave sau chiar decesul, procedând astfel la reutilizarea lor, deşi acest lucru este interzis de legislaţia primară. Totodată, producătorii dispozitivelor medicale consemnează pe ambalajul aparatelor interdicţia reutilizării acestora. Din probele administrate în cauză până în prezent, a rezultat că inculpatul a operaţionalizat o reţea formată din cadre medicale care i-au furnizat dispozitive cardiace implantabile, extrase inclusiv de la pacienţi decedaţi, fără respectarea prevederilor legale şi fără acordul, anterior decesului, al persoanelor în cauză sau al aparţinătorilor. Ulterior, acesta a executat proceduri medicale de reimplantare a acestor dispozitive, fără a le înregistra în gestiunea spitalului (în lipsa unor documente de provenienţă) şi, în consecinţă, fără a parcurge fluxul procedural intern, neexistând avize de conformitate din partea Ministerului Sănătăţii, certificate de garanţie şi documente care să ateste parcurgerea procedurilor de sterilizare”, susţin procurorii, conform agerpres.ro.

Tribunalul București a dispus arestarea medicului cardiolog din Iași ce refolosea stimulatoare cardiace din cadavre, iar pentru un alt medic s-a dispus controlul judiciar

Anchetatorii arată că o mare parte dintre intervenţiile de introducere a unor dispozitive cardiace implantabile, inclusiv extrase de la pacienţi decedaţi, derulate/recomandate de către medic, nu erau necesare, procedându-se la operaţionalizarea lor fie prin consemnarea unor diagnostice fictive, fie prin recomandarea anterioară a unor medicamente care să provoace reacţii de natură a conduce la simptomatologia specifică.

Tot în acest dosar, alţi cinci medici sunt urmăriţi penal pentru luare de mită, iar patru pacienţi sunt cercetaţi pentru date de mită.

Faţă de unul dintre medici, procurorul a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, cu obligaţia de a nu mai exercita profesia de medic.

“În situaţia de fapt reţinută de procurori se consemnează că cei cinci suspecţi medici, cu ocazia exercitării atribuţiilor de serviciu materializate prin acordarea de consultaţii de specialitate unor pacienţi, au primit diverse sume de bani, cu titlu de mită, pentru activităţile prestate. În ceea ce îi priveşte pe cei patru suspecţi pacienţi, s-a reţinut că aceştia au oferit medicilor diverse sume de bani cu titlul de mită pentru serviciile primite”, precizează Parchetul.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Mesajul de Paști al Patriarhului Daniel: ,,Sfintele Paşti reprezintă sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei”

Patriarhul Daniel a transmis credincioșilor un mesaj cu ocazia Sfintelor Paști: „Învierea din morţi a Domnului Iisus Hristos cel Răstignit este adevărul central al Sfintei...

Rețetă de Paște: Așa faci cel mai pufos cozonac

Aceasta rețetă de cozonac pufos cu nuca se caracterizează prin faptul că într-adevăr iți oferă secretele unui cozonac gustos și pufos, care nu se...

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...
Ultima oră
Pe aceeași temă