9.5 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăInternaționalRușii au ieșit pe străzi după ce Putin a decretat mobilizarea parțială

Rușii au ieșit pe străzi după ce Putin a decretat mobilizarea parțială

Rușii au ieșit pe străzi să protesteze după ce Putin a decretat mobilizarea parțială pentru toți rezerviștii aflați în Federația Rusă.

La scurt timp după ce președintele rus Vladimir Putin a anunțat că a decretat mobilizarea parțială în regiunile ocupate din Ucraina, o mișcare socială rusă a inițiat un apel pe retelele de socializare, la proteste masive.

Peste 200 de persoane au fost arestate la demonstrații care au loc în toată Rusia, după anunțul președintelui Vladimir Putin privind mobilizarea parțială a civililor pentru a lupta în Ucraina.

Declarația aparține unui grup de monitorizare a poliției și este citată de AFP.

Protestatarii au scandat în Moscova „Viață pentru copiii noștri”, conform Nexta.

Președintele Vladimir Putin a anunțat, miercuri, într-un discurs, mobilizarea parțială în contextul conflictului din Ucraina și a amenințat Occidentul cu armele nucleare deținute de Rusia, mai performante decât ale Vestului, potrivit jurnalul.ro.

Rușii nu susțin decizia lui Putin privind mobilizarea parțială decretată azi, dar mișcările de protest sunt reprimate cu repeziciune

Preşedintele SUA, Joseph Biden, a declarat că acţiunile Rusiei în Ucraina constituie “încălcări semnificative” ale Cartei Naţiunilor Unite, cerând continuarea susţinerii internaţionale pentru Kiev şi afirmând că nu a ameninţat nimeni Moscova.

“Este vorba de un război care a fost opţiunea unui singur om”, a spus Biden, conform CNN, referindu-se la preşedintele rus, Vladimir Putin.

. În orașul siberian Irkutsk, cel puțin 10 din 60 de protestatari au ajuns în mâinile forțelor de ordine. În Novosibirsk, unul dintre protestatari a fost filmat în timp ce striga: ”Nu vreau să mor pentru Putin”!, scrie The Guardian

Mai multe videoclipuri postate pe Twitter arată cum oamenii care au ieșit pe străzile din Siberia au început să fie ridicați deja de poliție.

Potrivit unui anunț de ultimă oră venit de la Moscova, bărbații ruși între 18 și 65 de ani nu mai au voie să iasă din țară, scrie Antena3

Forţele de ordine au fost trimise deja de Putin să aresteze protestatarii. Cel mai important opozant al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, aflat într-o închisoare de înaltă securitate, a criticat din nou ofensiva Rusiei în Ucraina, numind-o un “război criminal eşuat”, potrivit AFP şi Reuters.

Proteste de amploare pe tot globul, împotriva Rusiei 

Zeci de mii de oameni sunt în stradă la Berlin, iar alte zeci de milioane din toată lumea îi cer lui Vladimir Putin să-și retragă armata de pe teritoriul Ucrainei.

Mii de persoane s-au strâns astăzi în Sankt Petersburg în cadrul unor manifestații anti-război, la trei zile de la începerea agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei.

Proteste anti-război au izbucnit până acum în fiecare dintre cele patru zile de război, în mai multe orașe din Rusia, dar și din Europa.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă