-3.5 C
București
miercuri, 12 februarie 2025
AcasăInternaționalCriza din UcrainaRusia - Ucraina, ziua 471: AIEA, despre situația centralei Zaporojie, după avarierea...

LIVE UPDATE Rusia – Ucraina, ziua 471: AIEA, despre situația centralei Zaporojie, după avarierea barajului

Centrala nucleară Zaporojie din sudul Ucrainei continuă să pompeze apă din barajul Kahovka pentru a răci combustibilul şi a evita un accident, a anunţat Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA).

Distrugerea barajului de pe fluviul Nipru a determinat evacuarea a mii de civili din zonele inundate şi a stârnit îngrijorare pentru situl centralei atomoelectrice, ocupat de ruşi, care se află la 150 de kilometri în amonte.

În urma examinării, s-a dovedit că operaţiunile de pompare ar trebui „să poată continua chiar dacă nivelul scade sub pragul actual de 12,7 metri”, considerat anterior critic, a explicat organismul ONU într-un comunicat, care stabileşte în prezent limita la „11 metri sau chiar mai jos”.

„În aceste circumstanţe dificile, acest lucru ne oferă puţin mai mult timp înainte de a putea trece eventual la alte surse de aprovizionare”, a subliniat şeful AIEA, Rafael Grossi, aşteptat săptămâna viitoare la faţa locului.

Când barajul nu va mai putea fi utilizat, centrala electrică va recurge la „un bazin mare de retenţie situat în apropiere, precum şi la rezervoare mai mici şi puţuri la faţa locului care pot furniza apă de răcire timp de câteva luni”.

„Este vital ca acest rezervor să rămână intact. Nu trebuie făcut nimic care să-i submineze integritatea”, a avertizat Grossi la începutul acestei săptămâni, în cursul unei reuniuni a Consiliului guvernatorilor agenţiei la Viena.

Situaţia rămâne „foarte precară şi potenţial periculoasă”, a insistat el joi.

Este necesar să se răcească constant combustibilul din miezurile reactorului, precum şi cel amplasat în bazinele de stocare, pentru a evita fuziunea combustibilului şi inoperabilitatea generatoarelor diesel de urgenţă, precum şi eliminarea unor deşeuri radioactive în mediul înconjurător.

Personalul a introdus deja măsuri de restricţionare a consumului de apă, folosindu-l doar pentru „activităţi esenţiale legate de securitatea nucleară”.

Citește și:

A 470-A ZI DE RĂZBOI

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Real Madrid, surpriza serii în Champions League, după victoria dramatică cu Manchester City cu scorul de 3-2

Real Madrid a învins-o dramatic pe Manchester City cu scorul de 3-2, marți seara, în deplasare, într-un meci din prima manșă a play-off-ului pentru...

Elon Musk semnal de alarmă: Fără reduceri bugetare SUA se îndreaptă spre „faliment”

Miliardarul Elon Musk, numit de Donald Trump în fruntea unei comisii pentru eficiență guvernamentală, și-a apărat marți demersurile, afirmând că fără reduceri bugetare Statele...

Spectatori la propria irelevanță

România nu are nici un reprezentant la Conferința de Securitate de la München. Nu pentru că nu am avea ce spune, ci pentru că...
Ultima oră
Pe aceeași temă