17.8 C
București
luni, 23 mai 2022
AcasăȘtirile zileiInternaționalRusia somează SUA să-i răspundă cu măsuri „concrete” în criza din Ucraina

Rusia somează SUA să-i răspundă cu măsuri „concrete” în criza din Ucraina

Rusia aşteaptă din partea Statelor Unite-SUA- măsuri „concrete” la solicitările formulate săptămâna trecută, în discuțiile pentru dezamorsarea crizei de la granița cu Ucraina, i-a transmis ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, secretarului de Stat american, Antony Blinken, iar cei doi oficiali s-ar putea întâlni peste câteva zile.

„În cursul conversaţiei telefonice, Serghei Lavrov a cerut răspunsuri concrete, pe fiecare articol, în cel mai scurt timp. Cei doi diplomaţi au evocat posibilitatea de a continua contactele în viitorul apropiat”, a comunicat marţi Ministerul de Externe de la Moscova, potrivit cotidianului Le Figaro.

Conform unor surse citate de cotidianul rus Kommersant, Antony Blinken şi Serghei Lavrov au stabilit să se întâlnească vineri în oraşul elveţian Geneva. Informaţia nu a fost confirmată încă la nivel oficial nici de Washington, nici de Moscova.

Rusia vrea de la SUA măsuri concrete, pentru apropiata întâlnire dintre Antony Blinken și Serghei Lavrov

Secretarul de Stat american, Antony Blinken, a pledat, în cursul conversaţiei cu Serghei Lavrov, pentru găsirea unei soluţii „diplomatice” la criza din Ucraina şi a reafirmat angajamentul SUA în favoarea suveranităţii acestei ţări. „Secretarul de Stat a evidenţiat importanţa unei direcţii diplomatice pentru reducerea tensiunilor generate de acumularea profund îngrijorătoare a trupelor ruse în interiorul şi în jurul Ucrainei. Secretarul de Stat a reafirmat angajamentul ferm al Statelor Unite faţă de suveranitatea Ucrainei şi faţă de integritatea teritorială a acestei ţări, subliniind că orice discuţie despre securitatea europeană trebuie să includă aliaţii din cadrul NATO şi partenerii europeni, inclusiv Ucraina”, a declarat Ned Price, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, conform epicnews.ro.

Antony Blinken urmează să efectueze o vizită în Ucraina. Rusia este acuzată că a mobilizat zeci de mii de militari în apropierea frontierelor Ucrainei, iar Administraţia de la Kiev se teme de o invazie.

Rusia susţine că nu pregăteşte niciun atac, denunţând însă intensificarea activităţilor militare NATO şi intenţiile de extindere spre est. Rusia solicită garanţii de securitate din partea Statelor Unite şi Alianţei Nord-Atlantice.

Alianţa Nord-Atlantică intenţionează să organizeze o nouă reuniune cu Rusia pentru găsirea unei soluţii acceptabile pentru ambele părţi, a declarat marţi secretarul general al organizaţiei, Jens Stoltenberg.

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă