Natalitatea continuă să scadă în Uniunea Europeană, iar populația îmbătrânește accelerat, potrivit unui nou raport publicat de Eurostat. Datele pentru 2024 arată că în toate statele membre s-a înregistrat un declin al ratei natalității comparativ cu acum 20 de ani, în timp ce numărul deceselor îl depășește constant pe cel al nașterilor încă din 2012.
Eurostat: natalitatea continuă să scadă în toate țările UE, iar populația îmbătrânește accelerat
Conform raportului, rata brută a natalității în UE a fost de 7,9 nașteri vii la 1.000 de locuitori în 2024. Cele mai ridicate valori au fost înregistrate în Cipru, Irlanda și Franța, iar cele mai scăzute în Italia, Spania, Lituania și Grecia.
Eurostat arată că declinul natalității este prezent în toate statele membre față de anul 2004. În paralel, rata mortalității în UE a ajuns la 10,7 decese la 1.000 de persoane, ceea ce a dus la un spor natural negativ de -2,8 în 2024.
Cele mai afectate state din acest punct de vedere au fost Letonia, Bulgaria și Lituania, în timp ce Irlanda, Cipru și Luxemburg au rămas printre puținele țări cu spor natural pozitiv.
Fertilitatea continuă, de asemenea, să scadă sub pragul considerat necesar pentru menținerea unei populații stabile. În 2024, rata totală de fertilitate în UE a fost de 1,34 copii per femeie, comparativ cu 1,46 în 2004 și mult sub nivelul de înlocuire de 2,1 copii per femeie.
CITEȘTE ȘI – Explozie într-un poligon militar de lângă Botoșani: doi militari au ajuns la spital, după un incendiu violent
Cele mai ridicate rate de fertilitate au fost înregistrate în Bulgaria, iar cele mai reduse în Malta. Eurostat notează că o fertilitate sub 1,3 este considerată „extrem de scăzută”.
Raportul evidențiază și creșterea constantă a vârstei la care femeile devin mame pentru prima dată. Media europeană a ajuns la 29,9 ani în 2024, față de 28,9 ani în urmă cu un deceniu. Italia, Luxemburg și Spania au cele mai ridicate vârste medii la primul copil, în timp ce Bulgaria, România și Slovacia au cele mai tinere mame.
Totodată, numărul nașterilor la femei de peste 40 de ani s-a dublat în ultimele două decenii. Aproximativ 6% dintre copiii născuți în UE în 2024 au avut mame cu vârsta de cel puțin 40 de ani, cele mai mari ponderi fiind în Grecia, Spania, Italia și Irlanda.
Pe fondul scăderii natalității și al creșterii speranței de viață, populația europeană îmbătrânește rapid. La 1 ianuarie 2025, Uniunea Europeană avea aproximativ 451 de milioane de locuitori, cu un milion mai mult decât în anul precedent, însă vârsta mediană a populației a crescut la 44,9 ani, față de 39,6 ani în 2005.
În toate statele membre s-a înregistrat o îmbătrânire a populației, iar România se află printre țările cu cele mai accentuate creșteri ale vârstei medii și printre statele care au pierdut cel mai mult din populație în ultimele două decenii.
Raportul arată și că speranța de viață continuă să crească în UE. În 2024, media europeană a fost estimată la 81,5 ani. Spania, Suedia și Italia au cele mai ridicate speranțe de viață, iar Bulgaria, Letonia și România cele mai reduse.
Femeile trăiesc în continuare mai mult decât bărbații. Speranța de viață pentru femei a fost de 84,1 ani în UE, comparativ cu 78,9 ani pentru bărbați. Diferența cea mai mare dintre sexe a fost înregistrată în Letonia, iar cea mai mică în Olanda.
Raportul Eurostat mai evidențiază și schimbări sociale importante privind familia și relațiile. Numărul căsătoriilor continuă să scadă în multe state europene, deși România se află printre țările cu una dintre cele mai ridicate rate ale căsătoriilor din UE.
În același timp, vârsta la prima căsătorie a crescut în toate țările pentru care există date disponibile. România rămâne statul cu cea mai mică vârstă medie la prima căsătorie atât pentru femei, cât și pentru bărbați.
În ceea ce privește nașterile în afara căsătoriei, acestea reprezintă acum 41% din totalul nașterilor din UE. Cele mai mari procente sunt în Bulgaria, Franța și Portugalia, iar cele mai mici în Grecia, Ungaria și Croația.
Datele Eurostat arată și că rata divorțurilor diferă semnificativ între statele membre. România se află printre țările cu cele mai puține divorțuri raportate la populație, în timp ce Letonia și Lituania înregistrează cele mai ridicate rate.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.
Profitand de industriualizarea militara a Romaniei, tara noastra isi poate readuce acasa multi romani calificati din strainatate.