11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăMediuRomânia, în continuare la coada clasamentului în ceea ce priveşte reciclarea deşeurilor

România, în continuare la coada clasamentului în ceea ce priveşte reciclarea deşeurilor

Comisarul Gărzii Naţionale de Mediu (GNM), Cecilia Martin, a declarat că România este în continuare la coada clasamentului în ceea ce priveşte reciclarea deşeurilor.

Conform acesteia, ne angajăm la nişte termene foarte scurte în faţa Comisiei Europene, dar nu ne facem foarte bine lecţiile, dovadă fiind infringementurile în care suntem.

„Să nu uităm că, din păcate, în continuare suntem la coada clasamentului în ceea ce priveşte reciclarea deşeurilor, cu un procent de 14%, în condiţiile în care în anul 2025 trebuie să ne asigurăm că 55% din cantitatea de deşeuri generate va fi reciclată. Cineva spunea că este bine să fii în urmă pentru a putea vedea unde sunt alţii şi ce ai putea să faci să recuperezi. Din păcate, eu cred că nu facem decât mai multe greşeli decât să învăţăm din ceea ce au făcut alţii, pentru că oarecum ne angajăm la nişte termene foarte scurte, spunând că suntem în stare să realizăm şi să atingem obiective, dar nu ne facem foarte bine lecţiile. Şi pentru că nu ne facem foarte bine lecţiile, ne mai facem şi de râs că ne-am angajat la nişte termene foarte scurte. În loc să profităm de termenele lungi pe care ni le-a dat Comisia Europeană şi să ne facem lecţiile, ne angajăm că noi putem să facem… Ceea ce nu se întâmplă de cele mai multe ori, dovadă că suntem într-o grămadă de infringementuri pe mediu, într-o grămadă de infringementuri pe depozitare, în infringement pe poluarea aerului”, a atras atenţia Martin.

Reprezentanta GNM a punctat, totodată, că principiul „Poluatorul plăteşte” ar trebui respectat, iar agenţii economici să fie responsabili atunci când deşeul generat urmează să fie eliminat în siguranţă.

„Valoarea contravenţiilor s-a mărit substanţial în ceea ce priveşte gestionarea deşeurilor. Astfel, cea mai mică sancţiune porneşte de la 40.000 de lei. Cu alte cuvinte, rugămintea noastră, a celor de la Garda de Mediu, este ca să fiţi atenţi în ceea ce priveşte respectarea obligaţiilor pe care le aveţi atât în calitate de autoritate publică locală, cât şi în calitate de agent economic. Una dintre noutăţile care sunt aduse prin Legea 101, în sensul în care autorităţile publice locale aveau obligaţia de a desemna şi semna contractul de delegare cu instalaţiile de tratare a deşeurilor, era evident că termenul iniţial nu putea fi respectat şi, prin urmare, s-a amânat până la 31 decembrie, anul acesta. Totuşi, vreau să vă spun că în ceea ce priveşte responsabilitatea dvs. ca agenţi economici este ca, în momentul în care deşeul se generează, responsabilitatea eliminării în siguranţă revine în exclusivitate generatorului deşeului. Cu alte cuvinte, principiul “Poluatorul plăteşte” trebuie respectat, iar dvs. trebuie să vă asiguraţi că pe tot parcursul, de la generare până la eliminarea deşeurilor pe care l-aţi produs, este gestionat în conformitate cu prevederile legale”, a declarat Cecilia Martin.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...
Ultima oră
Pe aceeași temă