21.3 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSportFotbalRomânia, egal steril în derby-ul suferinței cu Croația. Tricolorii părăsesc Europeanul de...

România, egal steril în derby-ul suferinței cu Croația. Tricolorii părăsesc Europeanul de tineret fără gol marcat

Selecţionatele de tineret ale României şi Croaţiei au remizat, scor 0-0, în ultimul meci din Grupa B a Campionatului European de fotbal Under 21.

România a încheiat dezamăgitor turneul final, fără victorie şi fără gol marcat, la fel ca şi adversara sa. Cel mai bun om de pe teren a fost portarul Ştefan Târnovanu, care a avut o serie de intervenții providențiale.

FOTO: România Liberă

Oaspeții au ratat prima ocazie de gol în minutul 15, prin Beljo, al cărui șut din unghi a fost apărat de Târnovanu. Louis Munteanu a fost aproape de deschiderea scorului (19), dar şutul său de la 14 metri a fost prins de portar.

Octavian Popescu a avut o acţiune foarte bună, însă Pandur a respins mingea trimisă de jucătorul FCSB-ului (23). Acelaşi Popescu a trimis peste poartă de la circa 20 de metri (26).

Croaţia a avut un şut imprecis trimis de Bulat de la 16 metri (30), iar apoi Târnovanu s-a opus în două rânduri golului (38), la şuturile lui Baturina şi Beljo, după care Vidovic a trimis în transversală.

La poarta cealaltă, fundaşul Pantea a avut o incursiune spectaculoasă, dar şutul său de la 20 de metri a fost respins de portar.

Suporterii români au afișat bannere cu mesaje la adresa FRF și UEFA

Prima ocazie notabilă a mitanului secund a venit abia în minutul 64, când Petrila a şutat imprecis de la 14 metri.

Croaţia a controlat ultimul sfert de oră al meciului şi a ratat ocazie după ocazie. Fruk a trimis cu capul peste poartă de la 8 metri (76), Târnovanu l-a blocat providenţial pe Frigan (80), iar Prsir a reluat pe lângă din faţa porţii (80), Dican a blocat salvator şutul lui Fruk (84), Târnovanu (89) a apărat reluarea lui Frigan, iar apoi s-a opus golului şi în faţa lui Sego (90+1).

În ultimul meci direct, România învinsese Croaţia cu 4-1, în faza grupelor, la Europeanul Under 21 din 2019, la care a reuşit apoi să ajungă în semifinale.

România a încheiat turneul final pe care îl găzduiește alături de Georgia cu zero goluri marcate. Tricolorii mici au pierdut meciul de debut contra Spaniei (0-3), apoi a cedat în faţa Ucrainei (0-1).

România încheie grupa B pe ultimul loc, cu un singur punct, la fel ca și Croația, care are, însă, un golaveraj superior.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

Gabriela Firea își depune candidatura la funcția de primar general, în prezența lui Ciolacu

Gabriela Firea își depune oficial candidatura pentru funcția de primar general al Capitalei, în ziua de duminică, 28 aprilie 2024. Evenimentul se va desfășura la...

Mișcare surprinzătoare a Bursei de la București

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat peste 5,6 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână, în timp ce valoarea tranzacţiilor cu acţiuni...

România, aur în „proba regină” a canotajului, la Europenele de la Szeged

Barca feminină de 8+1 a României a cucerit medaliile de aur în finala disputată duminică la Campionatele Europene de la Szeged. România a încheiat...
Ultima oră
Pe aceeași temă