15.7 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSportFotbalRomânia a învins Republica Moldova la fotbal. Premierul Natalia Gavrilița a asistat...

România a învins Republica Moldova la fotbal. Premierul Natalia Gavrilița a asistat la meci

România a învins Republica Moldova la fotbal, în mediul amical care s-a disputat în seara zilei de duminică, 20 noiembrie 2022.

Meciul s-a jucat pe Stadionul Zimbru din Chișinău și a fost câștigat de România cu 5-0. Autorii golurilor au fost Olimpiu Moruțan (9), Denis Drăguș (41), Alexandru Cicâldău (61), Daniel Paraschiv (71-penalty) și Adrian Rus (88). Meciul a fost condus de o echipă de arbitri din Turcia. Antrenorii celor două echipe au fost Edward Iordănescu și Serghei Cleșcenco. Un detaliu foarte comentat este că Răzvan Marin a lipsit din echipa României, el fiind, în această perioadă, în vacanță.

La meciul de la Chișinău au asistat Natalia Gavrilița, premierul Republicii Moldova, și Igor Grosu, președintele Parlamentului Republicii Moldova. „Chiar dacă cele două formații nu sunt la Cupa Mondială din acest an, ne bucurăm de performanța lor pe terenul de acasă. Mă bucură și prezența multor copii care învață deopotrivă dragostea de sport și cea față de țară”, a declarat premierul Gavrilița.

România a învins Republica Moldova după ce pierduse în fața Sloveniei

Nu există informații despre vreun oficial de la București care să fi asistat la meciul România – Republica Moldova. Totuși, Federația Română de Fotbal anunță că 350 de cetățeni români și-au cumpărat bilete, “în sectorul oaspeților”. Amintim că, la 17 noiembrie, la Cluj Napoca, România pierduse meciul cu Slovenia cu 2-1.

Pentru echipa Republicii Moldova urmează meciurile din preliminariile Campionatului European 2024. Este vorba de meciurile cu Insulele Feroe (24 martie 2023) și Cehia (27 martie 2023).

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Modificări de trasee în acest weekend, în timpul desfășurării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”

Cu ocazia organizării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”, în zilele de 27.04.2024 (sâmbătă) și 28.04.2024 (duminică), între orele 09:00 – 22:00, circulația rutieră va fi restricţionată pe Șos....

Motivul incredibil pentru care Kristi Noem, om politic din SUA, și-a ucis câinele

Kristi Noem a spus că a relatat întâmplarea pentru a demonstra că este dispusă să facă lucruri care sunt „dificile şi urâte” atât în...

Poliția se așteaptă la valori mari de trafic spre munte și spre mare

Centrul Infotrafic a transmis că valorile de trafic ar putea să crească în principal pe cele două drumuri naţionale cu staţiuni montane intens circulate...
Ultima oră
Pe aceeași temă