14 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSocialRețineri într-un dosar penal de fals unde mai mulți medici ar fi...

Rețineri într-un dosar penal de fals unde mai mulți medici ar fi scris certificate de deces

Poliţiştii au făcut patru rețineri ale unor persoane, într-un dosar penal de fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual în formă continuată şi abuz în serviciu, după ce mai mulţi medici ar fi întocmit parţial, contra unor sume de bani, certificate de deces, care ulterior au fost completate de intermediari şi reprezentantul unei societăţi comerciale cu domeniu de activitate îmbălsămare, informează Poliţia Capitalei.

Potrivit unor surse din Poliţie, îmbălsămătorul de la compania de pompe funebre era cunoscut cu relaţii în lumea medicală, iar familiile decedaţilor veneau la el pentru a grăbi procedura de constatare a decesului. Medicii completau, contra unor sume de bani, certificatele de deces în alb şi evitau astfel şi sarcina de a merge personal pentru a constata decesul.

Reprezentantul companiei de pompe funebre, alături de alţi doi intermediari, ar fi completat certificatele de constatare a decesului, cu ora, data şi locul, fiind întocmite peste 1.200 de astfel de documente, potrivit agerpres.ro.

Mai multe rețineri au fost făcute într-un dosar penal de fals cu medici ce întocmeau certificate de deces, dar au fost efectuate și percheziții

Până în prezent, au fost reţinute patru persoane – un medic, îmbălsămătorul şi doi intermediari, au precizat sursele citate, precizează sursele citate.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, sâmbătă, de Poliţia Capitalei, au fost puse în aplicare 13 mandate de percheziţie domiciliară şi şapte mandate de aducere, persoanele vizate fiind conduse la audieri, pentru continuarea cercetărilor.

Percheziţiile au fost efectuate de poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 5, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1. Întreaga acţiune a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale – Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

VIDEO. Marco Reus părăsește echipa unde a petrecut 12 ani

Marco Reus, în vârstă de 34 de ani, se pregătește să părăsească Borussia Dortmund la finalul acestui sezon, după o colaborare de 12 ani...

Divina Revelație: Cele Zece Porunci de pe Muntele Sinai

Cele Zece Porunci, o listă de precepte religioase care, conform mai multor pasaje din Exod și Deuteronom, au fost revelate divin lui Moise pe...

Rusia îl urmărește penal pe președintele ucrainean Zelenski

Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă...
Ultima oră
Pe aceeași temă