18.7 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăȘtirile zileiRestaurantul a cărui terasă s-a prăbuşit cu mai mulţi nuntaşi, închis temporar

Restaurantul a cărui terasă s-a prăbuşit cu mai mulţi nuntaşi, închis temporar

Sancţiunea aplicată administratorului firmei este de 20.000 lei, iar măsura închiderii restaurantului a fost luată până la remedierea deficienţelor, se arată într-un comunicat de presă al CJPC Neamţ remis, marţi, Agerpres.

“La faţa locului s-a constatat că structura din lemn realizată pentru prelungirea terasei şi balustrada aferentă, care deserveşte salonul destinat acestor evenimente, s-a rupt şi a fost afectată integritatea corporala a mai multor persoane. Operatorul economic a fost sancţionat cu amendă contravenţională în valoare de 20.000 lei. Totodată, pentru limitarea prejudicierii consumatorilor, echipa de comisari a dispus oprirea temporară a prestării serviciilor în cadrul salonului pentru evenimente şi a terasei din Durău, până la remedierea deficienţelor”, se arată în comunicat.

Şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ a demarat o anchetă penală pentru vătămare corporală din culpă.

Duminică seara, în timpul unei nunţi, terasa restaurantului Pensiunii “Vânătorul” din Durău s-a prăbuşit, în timp ce acolo se aflau circa 40 de persoane.

Autorităţile au declanşat Planul Roşu de Intervenţie, iar la faţa locului au fost trimise echipe de salvatori din Neamţ şi Harghita.

Trei victime au mers cu maşinile proprii la spitalele din Bicaz şi Piatra-Neamţ, iar alte 15 victime, dintre care 3 cu cod roşu, au fost preluate cu ambulanţele şi transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe Topliţa – Harghita, de unde au fost transferate la Târgu Mureş.

Cele mai citite

Aeronava cu Lumina Sfântă de la Ierusalim a aterizat la București la ora 18.23

Aeronava care aduce Lumina Sfântă de la Ierusalim a aterizat, în această seară, în România. Avionul a aterizat la ora 18.23, potrivit antena3.ro. Delegația care...

VIDEO. Adina Buzatu ne face ținuta pentru masa de Paște: “Nu arată bine să ai decolteul până la buric!”

Adina Buzatu, stilistă română specializată în vestimentația masculină și nu numai, a vorbit despre ținuta pe care trebuie să o abordăm pentru masa de...

METEO. Mai multe județe afectate de vânt puternic

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod galben pentru intensificări ale vântului, valabilă în următoarele ore, pentru nouă județe și Municipiul...
Ultima oră
Pe aceeași temă