17.4 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăPoliticăReprezentanții AEP anunță constituirea Biroului Electoral Central pentru alegerile din 9 iunie

Reprezentanții AEP anunță constituirea Biroului Electoral Central pentru alegerile din 9 iunie

Reprezentanţii Autorităţii Electorale Permanente (AEP) au anunţat că, sâmbătă, a fost constituit Biroul Electoral Central pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie, fiinde definitivată componenţa BEC cu reprezentanţii partidelor politice, potrivit bursa.ro.

Partidele din Opoziţie au reclamat că, atât reprezentantului propus de Forţa Dreptei, cât şi reprezentantului propus de PMP le-a fost refuzată calitatea de membri ai BEC, în pofida temeiurilor legale evidente care dau drept de reprezentare celor două formaţiuni politice.

Astfel, “din Biroul Electoral Central fac parte şapte judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – judecător Vasile Bîcu, preşedinte al BEC, judecător Gheorghe Liviu Zidaru, locţiitor al preşedintelui BEC, judecător Adina Georgeta Ponea,judecător Ianina Blandiana Grădinaru, judecător Ruxandra-Monica Duţă, judecător Leontina Şerban, judecător Ioana Bogdan, preşedintele şi vicepreşedinţii Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, Marian Muhuleţ şi Zsombor Vajda”, arată postarea de pe pagina de Facebook a AEP.

Din BEC mai fac parte şi reprezentanţi ai formaţiunilor politice şi ai organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, respectiv Viorel Mocanu reprezentant al PSD, Cristian Ene reprezentant al PNL, Ştefania Petre reprezentantă a USR, Laurenţiu Plăeşu reprezentant al AUR, Maria Kolumban reprezentantă a UDMR, Bogdan Tohăneanu reprezentant al PRO România, şi Ivan Truţer reprezentant al Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor, mai indică sursa citată.

Reprezentanţii PMP acuză că, la propunerea membrului PSD din Biroul Electoral Central, a fost respins reprezentatul PMP în BEC. Ei mai spun că această decizie vine la doar o săptămână după ce Guvernul PSD-PNL a decis, prin intermediul ordonanţei de urgenţă privind comasarea alegerilor, eliminarea PMP din secţiile de vot.

Şi partidul Forţa Dreptei a reclamat “abuzul incredibil comis împotriva partidelor politice de Opoziţie, referitor la participarea reprezentanţilor în Biroului Electoral Central”.

Totodată, USR, PMP şi Forţa Dreptei au depus, sâmbătă, la Biroul Electoral Central (BEC), protocolul de constituire a alianţei Dreapta Unită pentru participarea la alegerile din 9 iunie.

Potrivit deciziei Executivului, perioada electorală pentru scrutinul din 9 iunie a început la 12 martie, iar campania electorală va începe la 10 mai şi se va încheia în 8 iunie, la ora 7.00.

Cine va conduce Biroul Electoral Central pentru alegerile locale

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunțat constituirea Biroului Electoral Central (BEC) pentru alegerile locale din România, programate la data de 27 septembrie 2020.

BEC are doi președinți: Constantin – Florin Mituleţu – Buică (acesta fiind și președintele AEP) și George Bogdan Florescu (judecător).

Din BEC mai fac parte judecătorii Valentin Horia Şelaru (cu funcția de locţiitor preşedinte), Andreia Liana Constanda, Mirela Vişan, Iulia Manuela Cîrnu, Lavinia Valeria Lefterache și Virginia Filipescu.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

BNR menține dobânda cheie la 7% pe an

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a decis, luni, să menţină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 7% pe an,...

Importanța recenziilor online și a prezenței digitale pentru spălătoria ta auto

sursa foto: shutterstock.com În era digitală, succesul unei spălătorii auto poate depinde în mare măsură de recenziile online și de vizibilitatea sa în mediul digital. Află cum...

Secta Nicușor Dan e bântuită de sindromul cartofului de pe canapea

Cel mai recent sondaj de opinie din București, realizat de Sociopol, arată o constantă a ultimelor cercetări sociale: Nicușor Dan se menține la cota...
Ultima oră
Pe aceeași temă