20.8 C
București
sâmbătă, 11 iulie 2026
AcasăMediuReorganizarea Romsilva: În contractul colectiv de muncă erau prevăzute 17 sporuri, anunță...

Reorganizarea Romsilva: În contractul colectiv de muncă erau prevăzute 17 sporuri, anunță Mircea Fechet

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat că în contractul colectiv de muncă al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva sunt prevăzute 17 sporuri, unele dintre ele fiind dificil de justificat.

Printre acestea se numără sporul de izolare, destinat angajaților Romsilva care locuiesc în zone izolate, dar și sporul de stres, de care beneficiază inclusiv directori din structura centrală.

Fechet a atras atenția că sporurile și bonusurile adunate ajung la sume considerabile, suportate din bani publici. „Să te trezești cu 100.000 de euro primiți la pensionare, nu poate fi explicat niciunui român”, a declarat ministrul, subliniind necesitatea unei reforme.

În plus, acesta a criticat faptul că primele și sporurile sunt acordate unor categorii largi de angajați, fără criterii clare de performanță. „Nu pot fi de acord cu sporuri care se aplică la 5.000 sau 10.000 de angajați deodată”, a precizat el.

Reorganizarea Romsilva, pe agenda Guvernului

Guvernul urmează să discute în următoarea ședință un proiect de reorganizare a Romsilva, ceea ce va permite renegocierea contractului colectiv de muncă. Fechet a subliniat că orice astfel de contract, fiind o înțelegere între sindicate și conducerea executivă, poate fi modificat.

„Eu sper că, prin ordonanță de urgență, se va elimina obligativitatea regiei de a plăti aceste sporuri. În prezent, legea prevede plata a minim cinci salarii la pensionare, dar prin negociere s-a ajuns la sume uriașe”, a explicat ministrul.

Probleme de management și activități nejustificate

Ministrul Mediului a evidențiat și alte probleme din cadrul regiei, precizând că există activități fără legătură cu obiectul principal de activitate.

„Avem păstrăvării, facem zacuscă, creștem fazani, deținem vile ascunse prin pădure. Consumul de carburant este foarte mare, dar pădurarii se plâng că nu au benzină sau mașini”, a enumerat Fechet.

În plus, acesta a menționat că Romsilva deține un hotel care generează anual pierderi de cel puțin un milion de lei. „Regia sângerează din toate părțile și este nevoie de o schimbare profundă”, a concluzionat ministrul.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă în calitate de colaborator. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite

Furtuni de praf puternice au lovit China și Statele Unite în 2025, arată un raport al ONU

China și sudul Statelor Unite au fost afectate anul trecut de unele dintre cele mai puternice furtuni de nisip și praf din ultimele decenii,...

Cătălin Cherecheș va fi eliberat condiționat. Tribunalul Maramureș a respins contestația DNA

Fostul primar al municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, va fi eliberat condiționat, după ce Tribunalul Maramureș a respins vineri contestația formulată de procurorii Direcției...

Kremlinul confirmă discuții cu Turcia privind sistemele S-400, după informațiile despre o posibilă revânzare către un stat din Golf

Rusia a anunțat vineri că poartă discuții cu Turcia în legătură cu viitorul sistemelor de apărare antiaeriană S-400 aflate în dotarea armatei turce, după...
Ultima oră
Pe aceeași temă