18.7 C
București
vineri, 10 iulie 2026
AcasăInternaționalRegina Elisabeta s-a întâlnit cu Justin Trudeau

Regina Elisabeta s-a întâlnit cu Justin Trudeau

Regina Elisabeta a II-ua l-a găzduit luni pe premierul canadian Justin Trudeau la Castelul Windsor. Aceasta a fost prima audiență în persoană a Majestății Sale de la recuperarea de la COVID-19, potrivit autorului regal Omid Scobie, conform Insider.

„Regina tocmai s-a întâlnit cu premierul canadian JustinTrudeau la Castelul Windsor (prima ei audiență de când s-a vindecat de COVID)”, a scris Scobie pe Twitter. „Trudeau se află în Marea Britanie, ca parte a discuțiilor internaționale referitoare la războiul dintre Rusia și Ucraina și pentru a elabora o strategie privind răspunsul țărilor NATO”.

Într-o scurtă declarație trimisă Insider, Palatul Buckingham a confirmat că Regina a avut o audiență cu Trudeau luni.

Monarhul britanic a fost testat pozitiv pentru COVID-19 pe 20 februarie, a anunțat Palatul Buckingham la acea vreme. Un purtător de cuvânt al palatului a declarat pentru Insider că Regina, în vârstă de 95 de ani, a avut „simptome ușoare, asemănătoare unei răceli”.

În săptămâna care a urmat, Regina a anulat două angajamente virtuale.

Urmărește România Liberă și pe TwitterFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Alex este editor de știri generale, cu experiență în redactarea și verificarea informațiilor din actualitate. Scrie articole clare și bine documentate despre evenimente interne și internaționale, economie, politică sau lifestyle.
Cele mai citite

Iranul și-a înmormântat liderul suprem în ziua unui nou val de atacuri

Conflictul dintre Iran și Statele Unite a escaladat din nou, joi, după ce forțele iraniene au atacat infrastructură militară americană din statele din Golf.Loviturile...

Comisia Europeană pregătește un plan pentru reducerea dependenței de combustibilii fosili

Comisia Europeană pregătește un pachet amplu de măsuri care are ca obiectiv extinderea utilizării energiei electrice în economie și diminuarea dependenței Uniunii Europene de...

BNR: Aproape două treimi din creditele ipotecare noi sunt concentrate în 10 județe

Piața creditelor ipotecare din România rămâne puternic concentrată în județele cu economii dezvoltate, salarii ridicate și un număr mare de angajați.Datele Băncii Naționale a...
Ultima oră
Pe aceeași temă