13.7 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăInternaționalReferendumul scoțian de separare de Marea Britanie ajunge la Curtea supremă britanică...

Referendumul scoțian de separare de Marea Britanie ajunge la Curtea supremă britanică în octombrie

Referendumul scoțian de separare de Marea Britanie ajunge la Curtea supremă britanică în luna octombrie a acestui an, după insistențele guvernului scoțian de a se desprinde de Marea Britanie.

Curtea supremă britanică a fixat pentru 11 şi 12 octombrie examinarea cererii guvernului scoţian de a putea organiza un nou referendum pentru independenţă fără acordul Londrei, a anunţat joi înalta jurisdicţie, relatează AFP.

În pofida refuzului repetat al guvernului britanic, prim-ministrul scoţian Nicola Sturgeon, şefa partidului pro-independenţă SNP, intenţionează să organizeze un nou referendum privind independenţa pe 19 octombrie 2023.

Referendumul scoțian ajunge la Curtea supremă britanică ca o mișcare de anticipare într-o dispută judiciară cu guvernul central

Anticipând o dispută judiciară cu guvernul central, lidera pro-independenţă s-a mişcat prima şi a sesizat Curtea supremă, pentru ca aceasta să determine dacă Parlamentul scoţian are puterea de a legifera pentru organizarea acestui referendum fără acordul guvernului britanic.

Scoţienii au fost deja consultaţi asupra acestui subiect în 2014 şi au votat în proporţie de 55% pentru a rămâne în Regatul Unit.

SNP estimează totuşi că Brexit-ul a schimbat datele problemei, scoţienii opunându-se divorţului de blocul comunitar în proporţie de 62% în 2016. Obiectivul SNP este ca Scoţia să se alăture Uniunii Europene în calitate de stat independent, conform agerpres.ro.

Un recent sondaj, publicat pe 30 iunie, arată că alegătorii scoţieni rămân divizaţi în privinţa acestei chestiuni. O proporţie de 44% dintre cei chestionaţi susţine că ar vota pentru independenţă, 46% ar vota împotrivă, iar 10% sunt indecişi.

Scoţia se gândeşte la un referendum pentru independenţă

Opţiunea organizării unui al doilea referendum privind independenţa Scoţiei ‘este pe masă’, a declarat vineri prim-ministrul Scoţiei, Nicola Sturgeon, care a precizat că majoritatea scoţienilor au votat joi contra ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, informează AFP şi Reuters, preluate de Agerpres.

”Este evident că posibilitatea unui al doilea referendum trebuie să se afle pe masă şi ea se află. Cred că acum un referendum privind independenţa (Scoţiei) este extrem de probabil”, a declarat Sturgeon, care este şi lidera Partidului Naţional Scoţian (SNP).
”Vreau să spun foarte clar astăzi că intenţionez să iau toate măsurile posibile şi să explorez toate opţiunile pentru a pune în practică modul în care au votat oamenii în Scoţia, cu alte cuvinte pentru a asigura continuitatea locului nostru în UE şi în piaţa unică”, a adăugat ea.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Deputatul conservator Dan Poulter a trecut în barca Partidului Laburist

Deputatul conservator Dan Poulter, fost ministru al sănătăţii, a declarat sâmbătă presei că se alătură Partidului Laburist, ceea ce reprezintă un motiv de îngrijorare...

Deputatul conservator Dan Poulter a trecut în barca Partidului Laburist

Deputatul conservator Dan Poulter, fost ministru al sănătăţii, a declarat sâmbătă presei că se alătură Partidului Laburist, ceea ce reprezintă un motiv de îngrijorare...
Ultima oră
Pe aceeași temă