Standard a câștigat derby-ul cu ocupanta locului 3 din sezonul trecut.
Standard Liege, echipa antrenată de Mircea Rednic (63 de ani), a obținut o victorie de prestigiu în campionatul Belgiei, 2-1 pe teren propriu cu Genk, una dintre rivalele tradiționale și ocupanta locului 3 în sezonul precedent.
Cu fostul dinamovist Josue Homawoo titular, Standard a deschis scorul în minutul 47, prin Thomas Henry, din penalty. Gazdele au continuat să domine și, șapte minute mai târziu, Marlon Fossey a majorat diferența după o pasă decisivă a lui Henry. Genk a redus din handicap în minutul 70, prin Toluwalase Arokodare, însă finalul a aparținut tot echipei lui Rednic, care a gestionat bine avantajul.
Standard, pe locul 3 după trei etape
După trei runde, Standard ocupă locul 3 în clasament, cu 7 puncte: victorii cu La Louviere (2-0) și Genk, plus o remiză cu Dender (1-1). Următorul test pentru echipa lui Mircea Rednic va fi pe 16 august, contra lui Royale Union SG, una dintre pretendentele la titlu.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!