16.9 C
București
miercuri, 22 iulie 2026
AcasăPoliticăRectificarea bugetară va fi adoptată în această săptămână

Rectificarea bugetară va fi adoptată în această săptămână

Premierul Florin Cîţu a anunţat, luni, că rectificarea bugetară va fi aprobată într-o altă şedinţă de guvern din această săptămână.

„Va mai fi o şedinţă de guvern pentru aprobarea rectificării bugetare, săptămâna aceasta”, a spus Cîţu, întrebat, la Parlament, când va fi aprobată rectificarea bugetară, după ședința de guvern de luni.

Despre semnale de la Bruxelles în privinţa Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, premierul a spus: „Obiectivul nostru este ca PNRR să fie aprobat până la finalul lunii septembrie şi ne ţinem de acest obiectiv”.

La rândul său, ministrul finanțelor, Dan Vîlceanu, a spus că nu vor fi influenţe majore în sumele prevăzute la rectificare.

„Nu cred că vor fi influenţe majore în sumele pe care le-am prevăzut la această rectificare bugetară. Pe de altă parte, există într-adevăr venituri mai mari în această perioadă în acest an, dar şi cheltuieli mai mari şi trebuie să recunoaştem asta. Sunt cifre până la urmă publice. Dar pe de altă parte, aşa cum Consiliul Fiscal spunea că sunt venituri one-off, adică încasăm practic ce au amânat contribuabilii de anul trecut, să ştiţi că şi partea de cheltuieli sunt doar pentru această perioadă. Şi din punctul acesta de vedere cred că printr-o colectare constantă mai bună şi printr-o mai bună gestionare pe partea de cheltuieli vom reuşi să ţinem deficitul la ţinta pe care ne-am propus-o la această rectificare – 7,13% – şi sperăm ca spre finalul anului să putem să şi reducem puţin de la această ţintă pe care ne-am propus-o la rectificare”, a spus Dan Vîlceanu.

Cele mai citite

Construcțiile accelerează în România: locuințele conduc creșterea, cu un avans de peste 30% în luna mai

Cele mai consistente creșteri anuale au fost înregistrate la clădirile rezidențiale, unde volumul lucrărilor a urcat cu 31,3%Volumul lucrărilor de construcții a continuat să...

Cât costă manopera de montaj al parchetului stratificat (și de ce lipirea este obligatorie)?

Cu nerăbdare ai așteptat să termini renovarea ca să montezi, în sfârșit, parchetul ales cu grijă, ținând cont de grosimea stratului de uzură, de...

Alertă hidrologică severă pe litoral și în Dobrogea: Cod roșu de inundații pentru râurile din Constanța și Tulcea

Hidrologii avertizează că sunt posibile creșteri rapide ale debitelor și nivelurilor apelor, formarea unor viituri rapide și depășirea cotelor de apărare pe anumite sectoareInstitutul...
Ultima oră
Pe aceeași temă