Compania anticipează un avans al PIB-ului global de 2,6% în acest an, comparativ cu 2,8% în 2025
Economia mondială își va tempera ușor ritmul în 2026, într-un climat dominat de tensiuni geopolitice și presiuni financiare, potrivit celor mai recente estimări publicate de Coface. Compania anticipează un avans al PIB-ului global de 2,6% în acest an, comparativ cu 2,8% în 2025, diferență redusă, dar relevantă într-un context internațional volatil.
Raportul arată că începutul lui 2026 a fost marcat de incertitudine accentuată: riscuri geopolitice în mai multe regiuni, niveluri ridicate ale datoriei și piețe financiare sensibile la menținerea dobânzilor la cote înalte. În plus, politicile comerciale ale SUA și perspectiva unor noi dispute tarifare amplifică impredictibilitatea.
În acest peisaj, Coface a revizuit șapte evaluări de risc de țară, dintre care șase în sens pozitiv, și a operat nouă ajustări sectoriale, majoritatea îmbunătățiri. Printre statele care au primit o notă mai bună se numără Polonia, Suedia sau Chile, în timp ce Senegal a fost retrogradat pe fondul dezechilibrelor fiscale.
Pe marile regiuni, tabloul rămâne eterogen. Statele Unite ar urma să crească cu aproximativ 2,2%, susținute de consum, chiar dacă insolvențele corporative au urcat cu 15% în a doua jumătate a lui 2025. Zona euro se menține la un ritm modest, în jur de 1%, cu Germania sprijinită de investiții publice masive, în timp ce Franța rămâne sub presiunea unui deficit bugetar ridicat. În Europa Centrală, Polonia se remarcă printr-o dinamică mai robustă, de aproape 3,8%.
În Asia, China încetinește la 4,4%, influențând întregul ecosistem regional, în timp ce India își consolidează statutul de motor al creșterii globale, cu un avans estimat la 6,1%, bazat pe cerere internă solidă și politici economice active.
Un element important al proiecțiilor îl reprezintă evoluția energiei. Coface estimează că barilul Brent va coborî de la o medie de 68 de dolari în 2025 la aproximativ 60 de dolari în 2026. Creșterea moderată a cererii și extinderea ofertei ar urma să reducă presiunea asupra prețurilor, chiar dacă episoadele de volatilitate generate de crize geopolitice nu sunt excluse. În acest scenariu, energia ar avea un impact neutru sau chiar ușor favorabil asupra inflației, care continuă să se tempereze în majoritatea regiunilor.
Comerțul mondial a surprins pozitiv în 2025, cu o creștere de 3,9% a volumelor, alimentată în special de importurile SUA și de un nivel al tarifelor mai redus decât se anticipase în vârful tensiunilor comerciale. Pentru 2026, analiștii prevăd o încetinire graduală, pe fondul normalizării fluxurilor și al scăderii costurilor de transport.
Per ansamblu, economia globală rămâne pe o traiectorie de creștere, dar una fragilă, în care adaptabilitatea companiilor și stabilitatea politicilor publice vor face diferența între reziliență și vulnerabilitate.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube