6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaPutin schimbă legea pentru a înrola cât mai mulți voluntari în armată

Putin schimbă legea pentru a înrola cât mai mulți voluntari în armată

Vladimir Putin schimbă legea, după ce un cetăţean i-a reclamat că nu se poate înrola în armată. Preşedintele rus Vladimir Putin va cere guvernului să stabilească garanţii de muncă pentru cetăţenii care doresc să se înroleze ca voluntari, pentru a participa la „operaţiunea militară specială” din Ucraina.

După cum a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, după încheierea programului de lucru al preşedintelui în Kamceatka, Putin s-a întâlnit cu unul dintre angajaţii departamentului regional al Ministerului de Urgenţă al Rusiei, care s-a adresat şefului statului cu o cerere personală.

Respectivul i-a povestit lui Putin că a aplicat să se înscrie ca voluntar pentru a participa la operaţiunile din Ucraina, dar legea nu prevede acordarea unui concediu cu garanţia că îşi va recupera locul de muncă la întoarcere, potrivit romaniatv.net.

Putin i-a promis acestui cetăţean că va cere guvernului să remedieze acest decalaj legislativ. „A subliniat că, în astfel de cazuri, legislaţia Federaţiei Ruse trebuie să fie aliniată la situaţia de facto”, a spus Peskov.

Putin schimbă legea pentru a se putea înrola în armată mai mulți voluntari, deși Rusia nu a convocat mobilizarea generală și nu pomenește de război

Rusia – care nu a convocat niciodată mobilizarea generală şi nu vorbeşte despre război, ci doar despre o operaţiune specială în Ucraina – se confruntă cu o problemă de resurse limitate pe teren, iar presa independentă a raportat că recrutează chiar prizonieri, pentru umple rândurile armatei.

Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat, recent, un decret de sporire a forţelor armate ale Rusiei de la 1,9 milioane la 2,04 milioane, în contextul în care războiul din Ucraina intră în a şaptea lună de desfăşurare, relatează Reuters.

Moscova nu a dezvăluit informaţii cu privire la pierderile soldate în conflict din primele săptămâni, dar oficialii occidentali şi guvernul de la Kiev spun că numărul victimelor se ridică la mii.

Efectivul armatei ruse va creşte cu 137.000 de soldaţi. Decretul intră în vigoare la 1 ianuarie, conform decretului publicat pe portalul legislativ al guvernului.

Ultima dată când Putin a stabilit dimensiunea armatei ruse a fost în noiembrie 2017, când numărul personalului de luptă a fost stabilit la 1,01 milioane dintr-un număr total de forţe armate, inclusiv necombatanţi, de 1,9 milioane.

Rusia nu a precizat câte victime a înregistrat în Ucraina din primele săptămâni de campanie, când a menţionat că 1.351 dintre militarii săi au fost ucişi.

Estimările Occidentului susţin că numărul real ar putea fi de cel puţin 10 ori mai mare, în timp ce Ucraina susţine că a ucis sau rănit cel puţin 45.000 de soldaţi ruşi de când la începutul războiului.

Kievul a fost, de asemenea, reticent în a publica informaţii despre numărul militarilor ucişi în război, dar şeful forţelor armate ucrainene a declarat, luni, că aproximativ 9.000 de militari au fost ucişi.

Decretul lui Putin nu menţionează cum urmează să fie realizată creşterea efectivului armatei, ci a instruit guvernul să aloce bugetul corespunzător.

Potrivit unui raport anual autorizat al Institutului Internaţional de Studii Strategice, Rusia avea 900.000 de angajaţi în serviciu activ la începutul acestui an şi rezerve de 2 milioane de oameni în serviciu militar în ultimii cinci ani.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă