19.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSocialProteste de amploare în țară din cauza salariilor mici

Proteste de amploare în țară din cauza salariilor mici

Statisticienii refuză luni îndeplinirea sarcinilor de serviciu în semn de protest faţă de nepunerea în aplicare a Memorandumului privind salarizarea în sistemul statistic, informează CNS Cartel Alfa.

“Sindicatul din Institutul Naţional de Statistică Bucureşti (SINSB), membru al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie, luând act de acţiunile de protest spontan demarate în data de 23.11.2023 de salariaţii din Institutul Naţional de Statistică (INS), sediul central şi Direcţiile Teritoriale de Statistică, informează că astăzi, 11.12.2023, şi-au declarat şi asumat prin semnătură intenţia de a nu-şi îndeplini sarcinile de serviciu pentru o zi aproximativ 900 de persoane din cadrul INS aparat central şi teritorial, în semn de protest faţă de nepunerea în aplicare a Memorandumului privind salarizarea în sistemul statistic”, se arată în comunicatul confederaţiei sindicale.

Potrivit sindicaliştilor, intenţia de blocare a activităţii pentru cel puţin o zi este rezultatul ignorării de către decidenţii politici a semnalelor trase de statisticieni în ultimii ani şi reprezintă doar un avertisment al salariaţilor în contextul anului electoral 2024, când, fără aportul decisiv al INS, alegerile nu pot fi organizate.

Nemulțumiți sunt și angajații CFR

Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane, afiliată la #BNS, a trimis o scrisoare deschisă către Guvernul României în care solicită aplicarea Statutului Personalului Feroviar începând de la data de 1 ianuarie 2024.

”Implementarea Statutului personalului feroviar implică, domnule Prim-ministru, o creștere progresivă a salariilor lucrătorilor feroviari și racordarea veniturilor acestora la noile exigențe economice. Creșterea prețurilor și a indicelui inflației, ca urmare a crizelor consecutive care au afectat la nivel global industrii dintre cele mai diferite, au impactat la modul foarte serios standardul de viață al colegilor noștri ceferiști. Această problemă trebuie rezolvată în toată complexitatea ei. Toți cei care lucrează în domeniul siguranței circulației feroviare, domnule Prim-ministru, așteaptă ceea ce li se cuvine de drept.”au transmis reprezentanții BNS.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Ungaria a rămas în urma României la PIB-ul pe cap de locuitor

"România a întrecut Ungaria la PIB-ul pe cap de locuitor, iar românii sunt cu mult înaintea maghiarilor la consum", scrie, într-o analiză pentru Portfolio.hu,...

Poliția se așteaptă la valori mari de trafic spre munte și spre mare

Centrul Infotrafic a transmis că valorile de trafic ar putea să crească în principal pe cele două drumuri naţionale cu staţiuni montane intens circulate...

BEC: Tragerea la sorţi pentru stabilirea numărului de ordine de pe buletinele de vot va fi luni, 29 aprilie

Preşedintele Biroului Electoral Central (BEC) va efectua, luni, 29 aprilie, tragerea la sorţi pentru stabilirea numărului de ordine de pe buletinele de vot al...
Ultima oră
Pe aceeași temă