20.5 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăȘtirile zileiProtest pentru susținerea româncei căreia i-au fost luați copiii de autoritățile finlandeze

Protest pentru susținerea româncei căreia i-au fost luați copiii de autoritățile finlandeze

Protestele vor avea loc între orele 15:00-19:00, după cum urmează:
– ora 15:00 – ambasada Finlandei din str. Atena nr. 2 bis
– ora 16:00 – Ministerul Afacerilor Externe din Aleea Alexandru nr. 31
– ora 17:00 – Guvernul României din Piața Victoriei.

“Protestatarii vor face totodată un Apel atât către românii aflați deja în străinătate cât și către cei care au în intenție să emigreze, să-și întoarcă fața către România. Să înțeleagă că emigrarea în acest Occident care devine pe zi ce trece o Dictatură în adevăratul sens al cuvântului, în care Statul are dreptul să-ți ia propriul copil și să-ți interzică a-l mai vedea vreodată, reprezintă o IMENSĂ GREȘEALĂ. Iar pentru această greșeală cei care vor suferi sunt mai ales copiii născuți și cei care se vor naște. În ciuda greutăților cu care se confruntă familiile asemănătoare din România, nu există pericolul ca Statul Român să vină să-ți ia copiii cu forța”, scriu organizatorii protestelor.

Camelia Smicală este o doctoriţă din Piatra Neamţ care locuieşte în Finlanda, iar copiii săi minori, Maria şi Mihai, au fost luaţi de lângă mama lor, în urma unei descinderi a serviciilor de protecţie a copilului şi a poliţiei. În prezent, minorii sunt internaţi într-un orfelinat din Finlanda.

România liberă a scris despre cazul Smicală AICI.

Cele mai citite

Kylian Mbappe, cel mai mare jucător din istoria PSG

Astăzi are loc cel de-al doilea meci din prima manșă a semifinalelor UEFA Champions League, Borussia Dortmund - PSG, de la ora 22:00 Julien Laurens...

Elevii români, medaliați la Olimpiada Balcanică de Matematică. Mesajul ministrului Educației

O medalie de aur, patru de argint şi una de bronz au fost obţinute de elevii români la Olimpiada Balcanică de Matematică, desfăşurată zilele...

Rusia – Ucraina, ziua 777: Șoigu cere suplimentarea livrărilor de arme

Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a cerut suplimentarea şi accelerarea livrărilor de arme pentru operaţiunea militară în Ucraina, a comunicat Ministerul Apărării.Într-o întrunire...
Ultima oră
Pe aceeași temă