19.9 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSocialEvenimentProtest masiv al polițiștilor, la MAI

Protest masiv al polițiștilor, la MAI

Sindicaliștii din poliție amenință guvernanții cu proteste massive de stradă, în cazul în care vor fi în continuare ignorate revendicările lor.

“Nu trebuie să ne resemnăm și să acceptăm sfidarea, nu trebuie să acceptăm umilirea la care suntem supuși, din nou, prin proiectul OUG ,,trenuleț”, pus în transparență publică pe site-ul Ministerului Finanțelor, care propune măsurile fiscal-bugetare pentru 2024!”, transmite Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPCP), printr-un comunicat de presă remis cotidianului național “România liberă”.

Sindicaliștii consider că indexarea cu doar 5% a salariului de funcție (pentru polițiști) și a salariului de bază (pentru personalul contractual) nu acoperă decât parțial inflația de 13,8%, ceea ce însemnă că, în mod real, este vorba de o scădere a veniturilor, începând cu 1 ianuarie 2024.

SNPCP mai arată: “Raportată la salariul de funcție al unui polițist debutant, indexarea de 5% înseamnă o ,,majorare” batjocoritoare, de 30-35 lei”.

Reprezentanții polițiștilor amenință cu proteste în toată țara.

Principalele revendicări ale sindicaliștilor din poliție sunt:

  • Reiterăm principalele revendicări, aduse oficial, în scris, la cunoștința tuturor decidenților politici, ultima dată în data de 8 dec. a.c., de către conducerea FSNPPC: prim-ministrului României, președinților Senatului și Camerei Deputaților, vicepremierului/ministrului Afacerilor Interne și miniștrilor Finanțelor și Muncii:
    • cerem aplicarea, în integralitate, a Legii-cadru a salarizării 153/2017, respectiv acordarea sporurilor și idemnizațiilor la valorile salariale din iunie 2023, și nu la cele aflate acum în plată, care sunt mult mai mici; în fapt, familia ocupațională bugetară Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională a fost discriminată, în ultimii ani, din punct de vedere salarial, prin tot felul de OUG, care au impus prorogări, respectiv neaplicarea, la termenele prevăzute, a Legii-cadru 153/2017, Anexele nr. VI și VIII, care privesc polițiștii, militarii și personalul contractual din SAOPSN;
    • cerem includerea în bugetul public aferent anului 2024 a sumelor pentru plata personalului MAI care va fi implicat în cele două scrutine de alegeri de anul viitor, similar membrilor birourilor electorale de circumscripție;
    • se impune actualizarea salariilor, de la 1 ianuarie 2024, în raport cu indicele de inflație stabilit oficial de către INS, dar și cu prețurile principalelor produse de consum și ale utilităților (minim 13,8%);
    • vrem actualizarea salariului de grad în raport cu salariul minim pe economie, stabilit prin HG, nu cu valorile de referință actuale, diminuate și discriminatorii față de alte categorii bugetare;
    • cerem asigurarea protecției juridice a polițistului, prin modificarea legislației, în sensul incriminării mai drastice a faptelor de ultraj (arest preventiv și închisoare cu executare pentru făptuitori, fără alternative sancționatorii);
    • se impune modernizarea Statutului polițistului (actualul datează din 2002) și adoptarea unui Ghid al carierei în profesia de polițist, în concordanță cu realitățile actuale;
    • cerem actualizarea normei de hrană (pentru polițiști și PC) și a normei de echipare, în raport cu statisticile oficiale ale INS și cu prevederile legale în domeniu;
    • se impune actualizarea sporului pentru suprasolicitare neuropsihică acordat polițistilor judiciariști / beneficiarilor din MAI, la nivelul maxim prevăzut de Lg. 153/2017, și nu la valoarea minimă, aflată în plată;
    • cerem actualizarea, la prețul pieței, a compensației pentru chirie, care se plătește și în prezent la cuantumul stabilit în urmă cu 14 ani (2009);
    • cerem indexarea pensiilor militare de stat conform celor din sistemul de pensii publice;
    • vrem obținerea dreptului constituțional la grevă pentru polițiști, deoarece actualele pârghii de luptă sindicală sunt insuficiente pentru categoria noastră profesională, avantajând forul legislativ, MAI și Guvernul.

“Odată cu revenicările noastre, am reiterat avertismenul SNPPC, din ultima vreme, care trebuie să dea de gândit decidenților noștri politici: pe fondul războiului de la granița României și a UE, dar și a situației politico-militare internaționale, PREDICTIBILITATEA în CARIERĂ, în SALARIZARE și în PENSIONARE asigură fundamentul unui serviciu eficient de ordine publică, apărare și securitate națională, adecvat realității actuale, dar  și o bază pentru recrutarea viitorilor polițiști și militari, activitate care a ajuns la cote alarmante în acest an, prin neocuparea, decât în proporție de aprox. 50%, a locurilor din școlile de agenți și subofițeri.

   De asemenea, le-am precizat faptul că, în cazul în care nu se vor găsi soluții, pentru solicitările noastre legitime, având în vedere faptul că Poliția este entitatea care poate asigura echidistant, imparțial, obiectiv și eficient paza secțiilor de votare,  vom boicota cele 4 sesiuni de alegeri din 2024, adică in anul următor nu vom asigura paza/ordinea/siguranța publică la alegerile europarlamentare, locale, parlamentare si prezidentiale!

Domnilor guvernanți, domnilor parlamentari, nu uitați: daca strada nu va fi ocupată de polițiști, va fi ocupată de infractori!”, mai transmite Biroul Executiv FSNPPC.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Poliția se așteaptă la valori mari de trafic spre munte și spre mare

Centrul Infotrafic a transmis că valorile de trafic ar putea să crească în principal pe cele două drumuri naţionale cu staţiuni montane intens circulate...

Nicolae Ciucă comentează declarația lui Ciolacu. Premierul a susținut că Buzăul nu este în Moldova

La sediul Biroului Electoral Municipal, Nicolae Ciucă a fost întrebat despre comentariile premierului Marcel Ciolacu privind locația Buzăului și aluzia sa la un posibil...

Kremlinul spune că legăturile dintre Moscova și Beijing vor continua

Kremlinul a ignorat o călătorie în China a secretarului de stat american Antony Blinken, în timpul căreia acesta și-a exprimat îngrijorarea cu privire la...
Ultima oră
Pe aceeași temă